Acțiunile Patriarhiei Române pentru ajutorarea celor afectați de pandemie continuă | Comunicat de presă

de | apr. 13, 2020

În timpul stării de urgență națională impusă din cauza pandemiei cu noul coronavirus (SARSCoV2), cu respectarea riguroasă a dispozițiilor autorităților de stat adoptate în acest context, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhii, preoții și voluntarii din rândul credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române au continuat să ofere ajutor material și financiar celor afectați de pandemie.

Inclusiv mobilizarea filantropică prin acte organizate de voluntariat într-o situație de criză sanitară cu severe urmări sociale constituie un exemplu de manifestare concretă a credinței și de ieșire din indiferență pentru întreaga societate românească.

Ajutorul Patriarhiei Române este destinat în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină, dar și unor instituții medicale, și a constat în donația și distribuția de produse alimentare, igienico-sanitare și aparatură medicală.

Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor și mănăstirilorîn perioada 6 aprilie – 10 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de 2.644.807 lei.

Până în prezent, contribuția totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercați de efectele acestei pandemii se ridică la valoarea de 9.798.478  lei.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


 Jurnal de pandemie, perioada 1-10 aprilie | Noi măsuri de sprijin ale Bisericii Ortodoxe Române în criza COVID-19

Citește și

Foto credit: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. Istoric La finalul...

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...

Comunicat de presă – Inspectoratul Școlar Județean Cluj

Comunicat de presă – Inspectoratul Școlar Județean Cluj

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj organizează astăzi, 15 ianuarie 2024, numeroase manifestări educaționale, dedicate Zilei Culturii Naționale  IN MEMORIAM MIHAI EMINESCU Data de 15 ianuarie, declarată prin Legea nr. 467/13 decembrie 2010, drept...