Activități caritabile și duhovnicești, în parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | feb. 17, 2019

Duminică, 17 martie 2019, la parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, a continuat proiectul caritabil pentru ajutorarea Așezământului de copii „Sfântul Onufrie”de la Mănăstirea Florești. Totodată, credincioșii au primit sfaturi duhovnicești de la  părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, cadu didactic la Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca.

Activități caritabile și duhovnicești, în parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-NapocaTinerii parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au vernisat astăzi, 17 martie 2019,  expoziția de mărțișoare cu vânzare, realizate manual la Cercul de Pictură, împreună cu coordonatoarele acestuia: Georgeta Plăcintar, Sorina Haranguș, Gabriela și Mihaela Greble, Doina Mureșan. Mărțișoarele sunt confecționate din ceramică, materiale textile, flori  și frunze uscate, păpușele din ață, neopren, mărgele, fluturi și scoici. Expoziția va fi deschisă până în 1 martie, iar o parte din banii obținuți din vânzarea mărțișoarelor vor fi dăruiți Așezământului pentru copii  „Sfântul Onufrie”. „Prin astfel de proiecte caritabile, copiii învăţă să dăruiască din munca lor celor lipsiţi de un cămin”, spun reprezentantii parohiei „Nașterea Domnului”.

 

Tot în această zi, la Sfânta Liturghie, a fost invitat părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană,  cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Invitatul a slujit împreună cu preoții parohiei și a adresat un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credinicioși să ia exemplul vameșului și, cu smerenie, să rostească rugăciuni de mulțumire, care sunt mai bine primite decât cele de slavă sau de cerere. Totodată,  le-a spus să păstreze rugăciunea în inimă, în minte și pe buze, ca ,,medicamentul cel mai eficient”, care aduce pace și liniște, vindecând toate rănile trupești si sufletești.

În fiecare duminică din luna februarie, la parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, au fost invitați să liturghisească și să țină un cuvânt de învățătură mai mulți preoți, precum: pr. Iuliu Câmpean, pr. Claudiu Precup și părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană. Seria acestor invitați va fi încheiată duminică, 24 februarie, când va fi prezent părintele Alexandru Ciui, protopop de Cluj II.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...