Activităţi cu tinerii şi copiii parohiei Berchieşu

de | dec. 20, 2017

Duminică, 17 decembrie 2017, în parohia  Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj, păstorită de preotul paroh Vasile-Florin Negru, a avut loc întâlnirea obişnuită cu tinerii din preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Astfel, în biserica parohială nouă, copiii parohiei, îndrumaţi de preoteasa Carmen-Adriana Negru, au realizat desene specifice acestei perioade, mai exact, ei au aşternut cu mâinile lor scena Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ieslea din Betleem, Activităţi cu tinerii şi copiii parohiei Berchieşuinspiraţi  şi de pictura nouă realizată în tehnica frescă de pictorul bisericesc Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca, realizând astfel o frumoasă şi deosebită felicitare specifică marelui praznic.

 

Totodată tinerii parohiei s-au pregătit pentru ziua praznicului Naşterii Domnului, când vor susține un recital de colinde şi poezii specifice acestei perioade. La final, cu toţii au fost răsplătiţi pentru efortul lor și pentru dragostea cu care participă  la slujbele bisericii şi la toate evenimentele care au loc în parohie, cu dulciuri, a declarat părintele paroh Florin Negru.

Activităţi cu tinerii şi copiii parohiei Berchieşu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...