Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

de | feb. 26, 2019 | Activități parohiale

În luna februarie, în comunitatea parohială din Mintiu Gherlii, Protopopiatul Gherla, au debutat primele acţiuni, din acest an, destinate copiilor şi tinerilor.                                          Astfel că, în fiecare joi, de la ora 16.00 în cadrul  grupului de cateheză, format din tineri şi copii, se desfăşoară mai multe activităţi care cuprind: rugăciunea, cateheza, jocurile specifice acestor întâlniri, diverse ateliere şi desigur, o mică gustare.

Săptămânile trecute, la cateheze au fost prezentate teme ce ţin de importanţa cunoaşterii cuprinsului Sfintei Scripturi şi importanţa cuvântului lui Dumnezeu, în viaţa fiecărui creştin. Tototdată copiii au confecţionat, în cadrul atelierelor mărţişoare, utilizând materiale provenite din mediul natural, cu scopul de a descoperii frumuseţea creaţiei divine.

Activităţile au fost desfăşurate atât la biserică, cât şi în una din sălile puse la dispoziţie de către primăria din localitate şi au fost coordonate de preotul paroh, ajutat de voluntari din cadrul parohiei ce o au în fruntea pe Oana Mureşan-Costea.

Aceste acţiuni fac parte din seria anuală de întâlniri şi activităţi, pe care parohia, în colaborare cu şcoala, le desfăşoară în mod curent.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 3 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...