Activități sociale, în parohia Vâlcele

de | dec. 15, 2017

Vineri, 15.12.2017, a avut loc în Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Vâlcele, jud. Cluj, săvârşirea Tainei Sfântului Botez pentru trei copii de etnie romă.

Copiii botezaţi se numesc: Elena, Darius şi Marius. Slujba Sfântului Botez a fost oficiată de către Părintele Protopop Dan Hognogi împreună cu Părintele paroh Sorin Buş. La finalul Tainei Sfântului Botez, atât nou-botezaţii, mama acestora, cât şi naşele au primit din partea Părintelui Protopop şi a Părintelui paroh mai multe pachete cu dulciuri şi produse alimentare. Esenţialul, nu constă în cadourile primite de copii, ci în faptul că ziua de azi reprezintă pentru ei naşterea în Hristos şi în Trupul Tainic al Domnului, care este Biserica.

Totodată, în perioada 10-15 decembrie la nivelul parohiei noastre s-a desfăşurat şi o acţiune filantropică prin intermediul căreia mai multe persoane aflate într-o situaţie socială şi financiară precară au primit pachete cu alimente, precum şi articole vestimentare. Cu acest prilej dorim să mulţumim bunilor noştri credincioşi care au răspuns pozitiv apelului nostru. Dealtminteri, mulţumim şi altor creştini, care cu toate că nu sunt din parohia noastră, ne-au ajutat financiar, precum şi cu produse alimentare.

Pr. Drd. Sorin Buş

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...