Activitățile Grupului catehetic al Parohiei clujene „Nașterea Domnului”, în imagini

de | apr. 18, 2022

În cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat anual de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional și Biroul de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Ministerul Educației, Grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, coordonat de pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș, a elaborat proiectul „Icoană, cântec și Cuvânt”, în colaborare cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, reprezentată de prof. Daniela Necula.

Acest proiect implementat în întregime de către grupul catehetic al parohiei, în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022, a cuprins o serie de activități de sine stătătoare, rezultate în urma catehezelor susținute de către preoții coordonatori: eseu despre experiența rugăciunii, rugăciunea cântată în cadrul Sfintei Liturghii duminicale (Cuvine-se cu adevărat), recitarea rugăciunii Tatăl nostru în cadrul Sfintei Liturghii, concert de pricesne susținut de copii în biserica parohială, întâlnirea cu tânărul interpret Sebastian Stan, expoziție cu texte ale unor rugăciuni (Tatăl nostru, Cuvine-se cu adevărat, rugăciunea copiilor pentru părinți, rugăciunea elevului), expoziție de icoane realizate în cadrul Cercului de pictură a parohiei și referate despre rolul rugăciunii.

Catehezele susținute de către preoții coordonatori despre felul rugăciunii, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, rugăciunea în Vechiul Testament, rugăciunea pentru pace și rugăciunea copiilor pentru părinți, au evidențiat prin natura subiectelor abordate rolul, importanța și necesitatea rugăciunii în viața Bisericii și mai ales în viața celor implicați în acest proiect.

În urma activităților derulate în acest proiect, copiii au luat acasă icoana realizată la Cercul de pictură pentru a o așeza în colțul de rugăciune al camerei lor, înțelegând că rugăciunea este o întâlnire și o relație tainică cu Dumnezeu, indispensabilă vieții.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Joi, 30 iunie 2016, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Mănăstirea maramureșeană Bârsana și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a început la ora 9, fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înalpreasfințitul...

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună...

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit...