Activitățile Grupului catehetic al Parohiei clujene „Nașterea Domnului”, în imagini

de | apr. 18, 2022 | Actualitatea religioasă

În cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat anual de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional și Biroul de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Ministerul Educației, Grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, coordonat de pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș, a elaborat proiectul „Icoană, cântec și Cuvânt”, în colaborare cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, reprezentată de prof. Daniela Necula.

Acest proiect implementat în întregime de către grupul catehetic al parohiei, în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022, a cuprins o serie de activități de sine stătătoare, rezultate în urma catehezelor susținute de către preoții coordonatori: eseu despre experiența rugăciunii, rugăciunea cântată în cadrul Sfintei Liturghii duminicale (Cuvine-se cu adevărat), recitarea rugăciunii Tatăl nostru în cadrul Sfintei Liturghii, concert de pricesne susținut de copii în biserica parohială, întâlnirea cu tânărul interpret Sebastian Stan, expoziție cu texte ale unor rugăciuni (Tatăl nostru, Cuvine-se cu adevărat, rugăciunea copiilor pentru părinți, rugăciunea elevului), expoziție de icoane realizate în cadrul Cercului de pictură a parohiei și referate despre rolul rugăciunii.

Catehezele susținute de către preoții coordonatori despre felul rugăciunii, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, rugăciunea în Vechiul Testament, rugăciunea pentru pace și rugăciunea copiilor pentru părinți, au evidențiat prin natura subiectelor abordate rolul, importanța și necesitatea rugăciunii în viața Bisericii și mai ales în viața celor implicați în acest proiect.

În urma activităților derulate în acest proiect, copiii au luat acasă icoana realizată la Cercul de pictură pentru a o așeza în colțul de rugăciune al camerei lor, înțelegând că rugăciunea este o întâlnire și o relație tainică cu Dumnezeu, indispensabilă vieții.

 

Ultimele articole

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...