Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul...
Daruri pentru 1.400 de persoane, oferite de Femeile Ortodoxe băimărene
Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” din Baia Mare, al cărei preşedinte de onoare este Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, oferă, în cei 12 ani de când funcţionează, mai ales la sărbătorile Naşterii şi Învierii Mântuitorului,...
Campanie filantropică pentru ajutorarea unor familii nevoiaşe cu mulţi copii, la Dej
Filantropia Ortodoxă Dej organizează o campanie de colectare a unor alimente de bază, dulciuri, jucării, hăinuţe pentru copii, ce vor fi oferite unor familii defavorizate, informează ziarul Lumina. „Misiunea noastră nu este una ușoară însă, în ciuda tuturor...
Tineri teologi clujeni, la Simpozionul Național Studențesc de la Tismana
În perioada 3-4 aprilie 2017, un grup format din șapte studenți ( Lorint Loredana, anul III, secția Artă Sacră; Marius Crişan, Darius Echim, Les Adrian, Bogdan Negrea, Repede Mihai și Dorin Ioan Sălvan - anul III, secția Teologie Pastorală) ai Facultății de Teologie...
,,CULTURA TINEREȚII – TINEREȚEA CULTURII’’, cu părintele Constantin Necula
Marți, 4 aprilie 2017, în Sala Auditorium Maximum, a Universității Babeș-Bolyai, a avut loc conferința cu tema ,,CULTURA TINEREȚII - TINEREȚEA CULTURII’’, susținută de părintele prof. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie ,,Andrei Șaguna’’ din...
Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. FLORIN ŞERBĂNESCU
Joi, 06 aprilie 2017, în a şasea şi ultima seară duhovnicească din acest Post Mare, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) - filiala Cluj Napoca - vă invită la o întâlnire cu pr. Florin Șerbănescu, parohul bisericii Sf. Stelian – Lucaci din...
Editura Renașterea lansează două cărți în cadrul Târgului GAUDEAMUS
Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului va lansa două cărți în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus care începe miercuri, 5 aprilie 2017 la Cluj-Napoca. Cele două volume „Compasiunea Tatălui” de Boris Bobrinskoy și „O scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe din Europa...
Duminica a 5-a din Postul Mare, la Catedrala Mitropolitană
Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 2 aprilie 2017, în Duminica a 5-a din Postul Mare, dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În această zi Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala...
De dragul și de dorul Maicii Domnului, tinerii clujeni merg an de an în pelerinaj pe jos de la Iclod până la Nicula
Sute de tineri și credincioși clujeni au participat sâmbătă, 1 aprilie 2017, pentru al 7-lea an consecutiv, la tradiționalul pelerinaj pe jos, din Iclod până la Mănăstirea Nicula. Însoțiti de preoți, pelerinii au parcurs pe jod traseul de 17 kilometri până la...
Elevi clujeni, binecuvântați de ÎPS Andrei înaintea unei competiții școlare
Etapa județeană a concursului educativ „Urmarea lui Hristos” a avut loc sâmbătă, 1 aprilie 2017, la școala gimnazială Horea din Cluj-Napoca. Competiția a început la ora 10:00, iar la această etapă au participat în jur de 100 de elevi din clasele a V-a și a VI-a din...