Acvarii noi și investiții de peste 25.000 de euro, printr-un grant de cercetare, la Complexul acvaristic al USAMV Cluj-Napoca

de | ian. 13, 2022

Complexul acvaristic al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca oferă studenților și vizitatorilor o experiență recreațională și educațională, în cadrul căreia sunt prezentate peste 70 de specii de pești și amfibieni din diferite zone geografice ale lumii. Acvariul central, cu un volum de 20.000 litri, găzduiește specii de pești de dimensiuni considerabile, regăsite în apele naturale ale României, precum și specii de pești de cultură, între care sturioni, crapi sau pești planctonofagi. Peștii exotici de dimensiuni mici din colecție ies în evidență prin abundență, colorit și comportament. Ei populează un număr de 15 acvarii cu volume cuprinse între 200 și 2.000 litri.

”Complexul acvaristic a fost amenajat încă din anul 2003, iar de atunci acvariile au fost îmbogățite constant cu noi specii de pești. De asemenea, complexul reprezintă și o bază de cercetare pentru studenții și specialiștii de la Programul de studiu Piscicultură și Acvacultură, din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, devenind un punct de pornire pentru numeroase activități din aceste domenii interesante”, explică Ing. drd. Raul Savin, care activează în cadrul complexului.

Acvariile USAMV CN au fost modernizate în ultima perioadă prin implicarea specialiștilor din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii. Un grant intern de cercetare a fost accesat pentru studiul procesului de aclimatizare a unor specii de pești originare din medii acvatice extrem de dinamice. Aceste populații sunt puse la dispoziția pasionaților de acvaristică pentru vizitare, într-un ambient plăcut și sub îndrumarea specialiștilor.

”Au fost înființate două noi acvarii cu capacitate de 2.000 de litri, care reproduc medii acvatice specifice unor populații de pești exotici, originari din America de Sud și Africa, caracterizați printr-o diversitate populațională și coloristică unice. Materialul aclimatizat este suport de cercetare pentru studenții specializării Piscicultură, iar investițiile (în valoare de peste 25.000 euro) au presupus aclimatizarea unor specii mai rare”, a detaliat Șef lucr. dr. Cristian Coroian, prodecan Cercetare la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii.

Totodată, a fost creată și o bază de carantinare pentru pești exotici și plante acvatice, înmulțire și creștere, având ca scop și comercializarea ulterioară a acestora. Vizitatorii complexului vor putea achiziționa pești, dar și plante pentru acvariile de acasă. În funcție de disponibilitate se vor găsi specii Guppy, Xipho, Scalari, Ciclide africane, Microsorum, Anubias, Vallisneria, Echinodorus (prețuri între 5-15 lei/buc.).

Unul dintre obiectivele principale ale Complexului acvaristic este acela de a aclimatiza specii de interes cu particularități aparte. Punctele principale de atracție sunt:

  • Trei specii de sturion protejate și anume Nisetrul de Dunăre (Acipenser gueldenstaedtii), Nisetrul Siberian (Acipenser baerii) și Cega (Acipenser ruthenus). Sturionii sunt considerați fosile vii, datorită faptului că populează apele planetei noastre de mai bine de 200 milioane ani. Din păcate, populațiile naturale de sturioni sunt din ce în ce mai amenințate din cauza pescuitului excesiv, modificării cursurilor apelor, braconajului și a poluării.
  • Salamandra mexicană sau peștele umblător (Ambystoma mexicanum) este o specie de amfibieni care prezintă câteva particularități fiziologice extraordinare, cum ar fi capacitatea sa diferită de regenerare, cu un genom de 10 ori mai mare decât cel al omului și trei modalități de respirație. Specie endemică a ”grădinilor plutitoare” Xochimilco din Mexic a ajuns într-o stare de conservare critică, nemaifiind observată în mediul natural de câțiva ani.
  • Ciclide africane din genul Aulonocara într-o familie de peste 100 de exemplare. Dintre speciile de pești de apă dulce, aceștia prezintă cel mai frumos colorit, care poate varia de la albastru, la roșu sau galben. În procesul de reproducere, gura femelelor se transformă în incubator, loc în care păstrează icrele până la eclozare și mai apoi alevinii, până când aceștia se pot hrăni singuri.
  • Piranha cu burtă roșie (Pygocentrus nattereri), originară din America de Sud, din bazinele Amazonului și Paraguayului, specie cunoscută pentru ferocitatea de care dă dovadă la apariția unor stimuli de hrănire.
  • Broasca africană cu gheare (Xenopus laevis), specie amfibiană complet acvatică, originară din Africa subsahariană, care prezintă interes prin comportamentul său de hrănire.

Complexul acvaristic al USAMV Cluj-Napoca se află în circuitul de vizitare, iar publicul are acces acum și la noile acvarii, după programul: marți – vineri, între orele 10.00 -16.00. Biletele au  prețuri de 8 lei pentru adulți, respectiv de 4 lei pentru copii, studenți și pensionari.

Pasionații care admiră speciile rare de pești vor beneficia și de ghidare specializată din partea personalului care administrează complexul. Pentru grupuri este necesară o programare telefonică în prealabil (0374/492010 int. 114 sau 0756/393640). Menționăm că restricțiile sanitare în vigoare impun vizitarea în limita a 30% din capacitatea spațiului, adică un număr de maximum șase persoane simultan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul cultural ”Povești în cântece și dansuri”, un spectacol care aduce folclorul în prim-plan. Evenimentul va avea loc joi, 28 martie...

Vernosajul expoziției OGLINDIRI | ASCOR Cluj

Vernosajul expoziției OGLINDIRI | ASCOR Cluj

Sâmbătă, 23 martie 2024, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, a avut loc la demisolul Bisericii Studenților din Campusul Universitar „B. P. Hașdeu” vernisajul expoziției OGLINDIRI. Bucuria a fost deplină prin prezența în mijlocul iubitorilor de frumos a Preasfințitului...