Adevărata hrană

de | aug. 14, 2021 | Eseu

Introducere

Marcată de mai multe evenimente, duminica de astăzi are în centru o Evanghelie aparte. Una în care dragostea lui Dumnezeu se exprimă din nou prin intermediul unei minuni. După ce Sfântul Matei trece în revistă episodul martirizării Înaintemergătorului, el arată că Mântuitorul s-a retras o vreme în pustietate. Probabil era marcat de acest eveniment și și-a dorit să mediteze la semnificațiile lui în singurătate. Și totuși, când ești o personalitate, e greu să scapi de mulțimea de oameni care te urmărește. Așa se face că auzind de locul în care S-a retras, oamenii L-au urmat, pedeștri.

Întâlnirea cu Dânsul a fost acompaniată, precum era de așteptat, de o serie de vindecări. Domnul le-a tămăduit bolnavii și s-a milostivit spre neputințele lor. Momentul se va prelungi însă, iar înserarea va aduce cu ea o necesitate altminteri predictibilă: despărțirea.

Cinci pâini și doi pești

Apostolii vor fi cei care-I vor vorbi Învățătorului despre aceasta. Înserarea îi va derermina să se îngrijoreze. Ca atare, vor veni la El și-i vor cere să dea drumul mulțimilor, spre a-și cumpăra de mâncare. A-i lăsa să mai adăsteze ar putea aduce cu sine imposibilitatea de a mai găsi vreun loc de unde să poată fi achiziționate cele necesare astâmpărării foamei. Or acest lucru ar fi însemnat condamnarea lor la un fapt pentru care nu erau pregătiți. Le-ar fi afectat moralul și le-ar fi scăzut entuziasmul. De aceea, vin în fața Domnului, cerând slobozirea celor ce stăteau gură-cască ascultându-l.

Planurile lor nu vor corespunde însă cu cele ale Domnului. „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”, le va spune Acesta, băgându-i în sperieți de-a dreptul. De unde să facă rost doisprezece bărbați de mâncare pentru o mulțime apreciată ca fiind compusă din peste cinci mii de oameni? În speranța că vor reuși să-L determine să-Și schimbe părerea, Îi vor răspunde justificativ: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”.

Domul va lua însă răspunsul lor ca pe o provocare: „Aduceţi-Mi-le aici”, le va spune. Apoi va binecuvânta toate cele ce-I erau puse înainte și va sătura mulțimea. Ba mai mult, vor rămâne și douăsprezece coșuri de firimituri de pe urma ospățului.

Aspecte conclusive

Într-o lume a relativismului, îndoielii și a foamei, minunea aceasta capătă parcă accente noi astăzi. Iar actualitatea ei devine ceva ce nu s-a perimat în timp. Domnul Cel impredictibil este singurul care ne poate spulbera orice îndoială. Și ne poate oferi hrana atât de necesară. El ține însă ca pe lângă sațiul trupului, să ajungem și la cel al sufletului. Să ne împărtășim din cuvântul Său. E conștient că acest lucru ne hrănește și ne fortifică. Odată ce și noi devenim convinși de acest fapt, cele trupești nu mai sunt o problemă. Asemenea celor cinci mii de bărbați, femeilor și copiilor care Îl ascultau în pustie, și noi suntem chemați să primim și de unele și de altele. Să spulberăm așadar pâcla urii de pe sufletele noastre. Și să așternem în locul ei lumina bucuriei cea izvorâtă din întâlnirea cu El. Aceasta ne fortifică, ne hrănește și ne înveșnicește. Căci Domnul nu ne vrea flămânzi. Dimpotrivă, precum a promis femeii samarinence, ne oferă apa cea vie și hrana care ne va permite să nu mai flămânzim niciodată. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Adevărata hrană
Adevărata hrană
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Mai multe din Eseu
Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată...

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea...

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfinții sunt mărturisitori și purtători ai lui Hristos, sunt vase cinstite în care locuiește Dumnezeu. Și dacă El, Atotputernicul, S-a plecat atât de mult încât a venit pe lume în chip smerit, așa cum noi, fiii oamenilor, nu suntem, atunci cei care-L iubesc și vor...

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

În ziua de 2 ianuarie 1833, de ani a trecut de la viață la Viață Sfântul Serafim de Sarov. Probabil că o mare parte dintre ortodocșii români nici nu au auzit de el. Numele lui nu apare în calendarul de perete obișnuit tipărit de noi, ci doar în Sinaxarul general...

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Unul dintre marii capadocieni care are legătură cu Origen și opera lui este Sfântul Vasile cel Mare[i], despre care s-a scris mult în literatura de specialitate[ii] . Știrile despre viața sfântului Vasile cel Mare le găsim, în primul loc, în propriile sale scrieri, și...