Adevărata rugăciune lăuntrică este aceea căldură care aprinde în ţarina inimii focul care arde patimile ca pe nişte ciulini. Ea umple sufletul de bucurie şi de pace şi nu vine nici din dreapta, nici din stânga, nici măcar de sus, ci năvăleşte din inimă ca dintr-un izvor de munte al Duhului dătător de viaţă.
Pe aceasta numai trebuie s-o iubeşti şi să te sileşti a o păstra în inima ta, prin aceea că-ţi păzeşti mintea de visuri şi dorinţe. Cu această rugăciune nu te mai temi de nimic; căci Acela Care a spus: Privegheaţi, Eu sunt cu voi, nu vă temeţi! – este Însuşi cu noi.
(Tito Colliander, Calea Asceţilor, traducător Preot Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 77)
