„Adevărul creștin în practica medicală”, tema Seminarului de Medicină și Teologie, ediția a XXI-a

de | apr. 5, 2022 | Actualitatea religioasă

Seminarul Internațional de Medicină și Teologie, ajuns la ediția a XXI-a, s-a desfășurat marți, 5 aprilie 2022, în mediul online, având tema principală „Adevărul creștin în practica medicală”.

Lucrările seminarului au debutat la ora 9:00, pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, prin intermediul platformei „Zoom meetings”, cu participarea online a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a rectorului Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David, precum și a zeci de cadre universitare, medici, psihologi, studenți și public divers.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și a ținut un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat faptul că „Mântuitorul Iisus Hristos este Adevărul absolut”. Totodată, ierarhul i-a felicitat pe cei implicați în organizare, pentru inițiativă, perseverență și alegerea temei de actualitate.

Apoi, în prima parte a simpozionului, participanții au dezbătut probleme centrate pe tema „Nevoia de adevăr în știință și teologie”. Dintre aceștia, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vorbit pe tema „Terapie duhovnicească și terapie medicală: complementarități, distincții, contradicții”, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul a vorbit despre „Cunoștința adevărului în veacul de acum și viața veșnică”, prof. univ. dr. Daniel David a susținut un referat cu titlul „Adevărul în cercetare”, iar prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae a prezentat o lucrare despre „Medicul creștin în vremurile prezente”.

Lucrările seminarului, inițiate și coordonate pentru al XXI-lea an consecutiv de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, au continuat apoi pe șapte secțiuni: (1)„Impactul medicinei contemporane asupra profesioniștilor din domeniu”, (2) „Psihologie și Sociologie”, (3) „Terapia medico-spirituală”, (4) „Probleme bioetice în practica medicală”, (5) „Medicină și credință, o incursiune în istorie”, (6) „Artă sacră” și (7) „Inginerie Medicală”.

„Creştinii susţin că moartea reprezintă «momentul culminant al vieţii», cel spre care tinde fiinţa umană, chiar dacă cu teamă, pentru a i se releva misterul propriei vieţi. Trăim într-o lume în care moartea «bună» este considerată cea fără suferinţe, cea brutală, care vine dintr-o dată, şi dacă este posibil în mod inconştient… O lume în care, în loc să privim în faţă realitatea morţii şi să o trăim, fugim. Această concepţie asupra morţii ne face să minţim adeseori şi să nu spunem întotdeauna bolnavului adevărul. (…) Indiferent de modalitatea prin care încercăm să comunicăm cu pacientul, avem obligaţia de a nu ascunde bolnavului şi familiei acestuia gravitatea situaţiei în esenţa ei, mai ales atunci când înainte de moarte sunt de luat decizii importante. În plus, fiecare dintre noi avem dreptul de a fi ajutaţi să ne pregătim”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, inițiatorul și principalul organizator al Seminarului Internațional de Medicină și Teologie.

„În conceptul de medicină creştină se afirmă «Adevărul fără iubire ucide!» Cu alte cuvinte, dragostea cu care este înconjurat cel aflat în suferinţă, decide timpul (când) şi modul (cum) şi, cât de mult poate fi dezvăluit adevărul”, a conchis prof. dr. Mircea Gelu Buta.

Evenimentul științific s-a bucurat de participarea unui număr mare de cadre didactice universitare, cercetători, cadre medicale și invitați din țară și din străinătate, printre care s-au numărat: arhim. prof. Teofil Tia (Cluj-Napoca), pr. prof. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca), prof. dr. Vasile Astărăstoae (Iași), prof. dr. Adrian Opre (Cluj-Napoca), prof. dr. Pavel Chirilă (București), pr. prof. Ștefan Iloaie (Cluj-Napoca), F. Chatzinikolaou (Tesalonic, Grecia), Todor Encev (Bulgaria), prof. dr. Beatrice Gabriela Ioan (Iași), dr. Codrin-Horea Rebeleanu (Bistrița) și alții. Lista completă și temele abordate AICI

Lucrările prezentate vor fi publicate în volumul „Medicii și Biserica”.

Manifestarea științifică a fost organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Asociația Medicală Română – Filiala Bistrița-Năsăud, Centrul de Bioetică UBB  Cluj-Napoca, Societatea Română de Bioetică, Societatea Română de Istoria Medicinii și Societatea Națională de Inginerie Medicală și Tehnologie Biologică.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Sursa foto: captură  „Zoom meetings”

Ultimele articole

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi marcat la Muzeul Mitropoliei Clujului printr-o expoziție temporare de icoane pe lemn. Intitulată „Deisis”, expoziția cuprinde 13 icoane, realizate de artistul iconar Steliana Țico (rasofora Sofia). Vernisajul va avea loc...

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii clujene Nicula

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii clujene Nicula

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, mica bijuterie aflată în incinta Mănăstirii Nicula, este cu siguranță unul din cele mai cunoscute monumente de acest fel din România. Are o istorie bogată și a întreprins o lungă călătorie până să ajungă în locul...

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă...

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

Una dintre cele mai importante perioade de postire din timpul anului liturgic, Postul Adormirii Maicii Domnului, începe luni, 1 august, și se va încheia două săptămâni mai târziu, în 15 august. Lăsatul secului pentru acest post se face cu o zi mai înainte, în 31 iulie...