Cu multă râvnă și adorare, creștinul va petrece următoarele două săptămâni în trezvie, post trupesc și duhovnicesc, așteptând marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit și ,,Paștile de vară”. Persoana plină de sfințenie a Maicii Domnului ocupă un loc central în viețile noastre.

Fecioara Maria este deci dovada vie a isihiei supranaturale încă din copilărie. Ea este ,,Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,/ Logodnica Mângâietorului ,Preschimbător al vieții ,/ urzitoare de nesfârșită rugăciune. (Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu)

Viața Sfintei Fecioare este descrisă de Sfântul Grigorie Palama ca fiind o adevărată viață cerească, dincolo de plăceri, patimi, griji și întristare: ,,Și așa trăia ca în rai , ducea deci o viață de asceză, trăind numai pentru Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu și păzită de Dumnezeu”. Această filozofie este isihia, adică oprirea minții și rugăciunea neîncetată care,, o desface de cele de jos si o unește cu cele de sus”. Acest eveniment al Adormirii Maicii Domnului are o însemnătate aparte în omiliile Sfinților Părinți. Adormirea emană o bucurie amestecată cu durere, un gol umplut de mijlocirea ei în fața Mântuitorului Hristos, ca Maică a lui Dumnezeu, mai presus decât toţi sfinţii, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Sfântul Grigorie Palama a suprins această imagine a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în  Omilia 37 la Adormirea Maicii Domnului.(Sfântul Grigorie Palama, Omilie la Atotvenerata Adormire a atotcuratei Doamnei noastre de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, în: Diac. Ioan. I. Ică jr, Maica Domnului în telogia secolului XX si în spiritualitata isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila , Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu, 2008)

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Numele lui se leagă, în special, de precizarea învăţăturii despre har, energiile necreate şi îndumnezeirea omului. Este ierarhul care a pus în lumină opera Sfântului Simeon Noul Teolog, unul din promotorii isihasmului din secolele X-XI. Sfântul Grigorie Palama nu a fost doar monah, egumen și isihast care a trăit mulți ani la Sfântul Munte, ci a fost un ierarh cu viețuire monahală sfântă. Un adevărat monah care și-a asumat această viețuire și în slujirea de ierarh, constient că a doua slujire nu o anulează pe cea dintâi.

Marii părinți aghioriți aveau atâta evlavie la el încât ,,îi sărutau și îmbrățișau încălțămintea picioarelor lui, dacă le aveau în mâini”. Dincolo de toate, Sfântul Grigorie Palama a fost un monah aghiorit, iar învățătura sa izvorăște din viața pe care a petrecut-o el însuși în Sfântul Munte. Sfântul Grigorie trăia asceza în așa fel încât unii credeau că a înnebunit și ,,de multe ori li se părea că i s-au alterat mințile și delira”. Mânca doar puțină pâine și bea puțină apă, necesare pentru supraviețuire. Rugăciunea sa era neîntreruptă, spunând neîncetat ,,luminează-mi întunericul”. Roadele acestei rugăciuni au fost smerenia desăvârșită, contemplarea, străpungerea inimi, plânsul și iubirea nefățarnică față de Dumnezeu și aproapele. Mulți contemporani spuneau că Grigorie nu era mai prejos decât marii Sfinți Părinți. Însuși poporul îl considera ,,ca unul dintre bărbații și dascălii purtători de Dumnezeu și apostolici din vechime”. Își păstra inimă liniștită și calmă, iar faptul acesta se revărsat și în exterior, încât îi bucura pe toți cei care-l priveau. Toți se minunau de el ,,pentru că era mereu concentrat, trezvitor și că exersa mereu străpungerea inimii”.

Mariologia Sfântului Grigorie Palama – zice diac. Ioan. I. Ică jr – ,,este un capitol pe cât de spectaculos, pe atât de ignorat de teologie ortodoxă postbizantină și contemporană. Locul ei în arhitectonica teologiei palamite, în care reprezintă fascinanta concentrare antropologică atât a dogmaticii, cât și a spiritualității, a scăpat dogmatiștilor moderni”.

Sfântul Grigorie a închinat Maicii Domnului numeroase omilii la intrarea Preasfintei Fecioare în Sfânta Sfintelor, la mântuitoarea naștere a Fecioarei Maria, la Buna Vestire, Duminica Mironosițelor sau la atotvenerata Adormire a Maicii Domnului. În Omilia 37, Sfântul Grigorie Palama venerează Adormirea Maicii Domnului, a morții celei făcătoare de viață. Ca și discursul la Intrare, și omilia la Adormire începe cu precizarea faptului că lauda Fecioarei este pentru creștini atât un dor, cât și o datorie , doar că Fecioarei incomparabile i se cuvine lauda maximă: ,,Iar dacă moartea cuvioșilor e scumpă” (Ps 115,6) și aducerea- aminte de cel drept e cu laude” (Pr 10, 7), cu cât mai mult se cuvine să facem cu cele mai mari laude aducerea-aminte de sfânta sfinților și cea prin care vine sfinților toată sfințirea, de Pururea Fecioara și Mama lui Dumnezeu? Așa cum și facem prăznuind și adormirea sau mutarea ei făcută astăzi, prin care fiind cu puțin doar mai prejos decât îngerii [cf. Ps 8, 6) a întrecut incomparabil și îngerii și arhanghelii și toate puterile supralumești mai presus de acestea prin apropierea ei de Dumnezeu Cel peste toate și prin lucrurile minunate scrise și săvârșite în ea din veac” .

Prima parte a omiliei e consacrată unei treceri în revistă a semnificațiilor teologice ale principalelor momente ale vieții Maicii Domnului. Prefigurată în Vechiul Testament și rod al făgăduințelor făcute de Dumnezeu lui Ioachim și Anei, Maria a fost la rândul ei făgăduită și închinată de copilă lui Dumnezeu fiind adusă la Templu: ,,Căci pentru Ea s-au făcut: preziceri dunmezeiești ale profeților răpiți de Dumnezeu; faceri de minuni care arătau dinainte marea taină viitoare a economiei, pe această Pururea Fecioară Mamă a lui Dumnezeu; schimbări ale neamurilor și lucrurilor ce conduc spre sfârșitul/țelul noii ei taine; așezăminte ale Duhului ce prefigurează în chip variat adevărul viitor; iar drept sfârșit sau, mai bine zis, început și rădăcină a minunilor și lucrurilor de după, făgăduința lui Dumnezeu dusă la capăt față de Ioachim și Ana, cei atunci foarte înalți în virtute, că ei, cei sterpi din tinerețe, vor naște la adânci bătrâneți, și vor naște pe cea care va naște fără sămânță pe Cel Născut fără timp înainte de veci din Dumnezeu Tatăl; precum și făgăduința celor ce au născut-o atât de uimitor pe cea care va naște în chip și mai uimitor că pe cea dată o vor da înapoi Dătătorului”.

În templu a fost hrănită de înger cu o hrană cerească, pe care dacă ar fi gustat-o Adam, n-ar mai fi căzut din viață. Tot așa nici Fecioara n-ar mai fi trebuit în principiu să moară; dacă a făcut-o, a fost din pricina căderii lui Adam și din solidaritate cu acesta („ca să se arată că este din neamul lui”), cedând în fața consecințelor naturii căzute ca și Fiul ei, și mutată apoi la cer ca și Acesta .

După Înălțarea Fiului ei a dus o viață de asceză și rugăciune pentru toată lumea, sfătuindu-i și încurajându-i pe apostoli și conlucrând cu ei la vestirea Evangheliei. De aceea, moartea și adormirea ei (descrise în continuare) au fost și ele purtătoare de viață și o mutare la cer. Deși Dumnezeu are mulți prieteni cinstiți de El. Maica Domnului îi întrece pe toți: ea singură stă la mijloc între Dumnezeu și oameni, Mamă după trup a unui Dumnezeu înomenit și îndumnezeitoare după har a neamului omenesc, ajunsă prin ascultare Împărăteasă a toate . Acum ea este cu trupul la cer de-a dreapta Împăratului, pentru că mormântul și moartea n-au putut ține un trup devenit receptacul al lui Dumnezeu și chivotul sfințirii Lui, care, potrivit Psalmistului (Ps 131), se scoală/ înviază a treia zi împreună cu Hristos Cel Înviat, lăsând în mormânt doar giulgiurile ei: ,,De aceea și moartea ei a fost purtătoare de viață, mutând-o la o viață cerească și nemuritoare, și aducerea aminte de ea e o sărbătoare de bucurie și un praznic a toată lumea, care înnoiește nu numai aducerea-aminte de lucrurile minunate ale Mamei lui Dumnezeu, dar adaugă și adunarea comună și nouă din fiecare neam a sfinților apostoli la sfânta ei îngropare, imnele dumnezeiești cântate pentru ea de aceștia inspirați de Dumnezeu, venirile, corurile și liturghiile îngerești pentru ea, aceia însoțind, urmând. conlucrând, opunându-se, apărând și apărându-se, colaborând și cântând cu toată puterea împreună cu cei ce venerau prin acel trup obârșie a Vieții și receptacul al lui Dumnezeului, leacul mântuitor al neamului nostru, venerația întregii creații, luptându-se și opunându-se mâinii ascunse a iudeilor care se porniseră și se sculaseră cu mână și socotință luptătoare împotriva lui Dumnezeu, Însuși Domnul Savaot și Fiul acestei Pururea Fecioare fiind prezent și dând Mamei Lui cinstirea ieșirii, fiindcă în mâinile Lui a fost depus duhul ei purtător de Dumnezeu, prin care nu mult după aceea și trupul însoțit cu el s-a mutat într-un loc cu viață Veșnică și ceresc pe drept cuvânt și într-un mod corespunzător până acum pârgăi ei”.

Ridicată la cer, ea luminează cu harurile ei tot pământul. Fiindcă prin ridicarea ei, Maica Domnului e o icoană a frumuseții întregii creații, văzute și nevăzute, începută încă de pe pământ și desăvârșită în cer: ,,Drept pentru care – scrie sfântul, – plecând de la ea îi introduce pe îngerii care slăvesc pe Dumnezeu și spun: „Binecuvântată fie slava Domnului începând de la locul acesta!” . Iar Iacob patriarhul, care l-a văzut prin enigme, a zis: „Cât de înfricoșător este locul acesta! Nu este altceva decât casa lui Dumnezeu și însăși poarta cerului!” [Fc 28, 17]. Iar David, unind cu el însuși mulțimile celor mântuiți și folosindu-se ca de niște corzi și sunete de cei armonizați din diverse neamuri într-o singură credință de această Pururea Fecioară, intonează drept imn înălțat ei această preaarmonioasă melodie: „Imi voi aduce aminte de Numele Tău în generație și generație; de aceea popoarele se vor mărturisi Ție în veac și în veacul veacului” (Ps 44, 19)”.

Omiile mariologice palamite au o însemnătate aparte în teologia răsăriteană. În ele sunt concentrate întreaga evlavie a sfântului față de Maica Domnului. Sfântul Grigorie Palama a fost inițiatorul isihasmului din secolul XIV, dar și monah aghiorit, crin al Athosului, în Grădina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care a iubit-o încă din pruncie.

Autor: Teologul Grigore Constantin

Foto: adormirea-maicii-domnului-vatopedu