Sfinții Simeon Metafrastul (900-987) și Maxim Mărturisitorul ( 579- 662) au trăit în epoci diferite, însă amândoi s-au bucurat de atenția împăraților vremii, ocupând înalte funcții publice. Sfântul Simeon a fost ridicat la rangul de magistru și logofăt, bucurându-se de cinstea împăratului Leon înțeleptul, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost o bună perioadă consilierul împăratului bizantin Heraclius.
Dintre toți marii Părinți ai Bisericii, cei doi au surprins cel mai bine acest episod al înmormântării și înălțării cu trupul la cer al Preasfintei. Dacă ceilalți Părinți au abordat Adormirea Mariei din alte unghiuri, Sfinții Maxim și Simeon s-au concentrat cu delicatețe asupra ritualului înmormântării, a tânguirii apostolilor și a preamăririi ei de către corurile de îngeri.
Simeon Metafrastul a scris o Viață a Maicii Domnului sub forma unui sinaxar pentru praznicul Adormirii. După o schiță scurtă a copilăriei Maicii Domnului, Simeon parcurge un fir al tuturor evenimentelor din viața Mântuitorului: Întrupare, Răstignire, Înviere și Înălțare.
Relatarea cu privire la Adormire – spune diac. I. I.Ică jr.,- ,,e un veritabil manifest în favoarea unei concepții ,,adormițiomiste” și o reacție împotriva concepției ,,asupționiste”. Ioan Geometrul afirmă răspicat moartea Mariei, care după el nu e o pedeapsă rezultată din păcat, ci o necesitate pentru a garanta natura umană a Mariei și a lui Iisus .
Sfântul Maxim Mărturisitorul, în comparație cu momentul Adormirii Maicii Domnului relatat de Simeon Metafrastul, descrie și momentul dinaintea adormirii ei, unul plin de sensibilitate duhovnicească, un rămas bun de la ucenicii Petru și Pavel, stâlpii celorlalți apostoli. Acest moment dinaintea adormirii ei marchează ultimul moment al vieții sale pământești, unit cu binecuvântarea pe care o dă apostolilor și ultima ei rugăciune către Dumnezeu-Fiul, ca Maică și Fecioară din care S-a întrupat Fiul Unul al Tatălui Celui fără de început: ,,Dar Fericita și Preasfânta – spune Sfântul Maxim, i-a binecuvântat și i-a înștiințat de plecare ei din această lume. Ea le-a povestit și moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger și le-a arătat semnul morții ei, ramura de finic dată iei de căpetenie a îngerilor, i-a mângâiat și i-a binecuvântat. I-a întărit și încurajat în săvârșirea propovăduii celei bune. I-a salutat pe Pavel și pe Petru și pe toți ceilalți și le-a spus: ,,Bucurați- vă, copii, tovarăși si ucenici ai Fiului și Dumnezeului meu”. Le-a rostit apoi o binecuvântare și o astfel de învățătură pe măsura slavei ei și a poruncit rânduiala îmbălsămării și îngropării sale, și-a ridicat mâinile și a început să mulțumească Domnului și să spună: ,, Te binecuvântez, Împărate și Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printr-o nemăsurată iubire de oameni și să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu ajutorul Duhului Sfânt ! Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, și pe Tine Cel ce reverși lumina ! Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viața de bine și pace, care ni-ai adus cunoașterea Ta și a Tatălui Tău Cel fără de început și a Duhului Sfânt Celui împreună veșnic și de viață făcător! Te binecuvintez pe Tine, Care ai binevoit să sălășluiești în pântecele meu mai înaltă decât cuvântul! Te binecuvântez și laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, și cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!”
Sfântul Simeon descrie cu minuțiozitate ritualul de înmormântare al Mariei, unde corurile de îngeri și de apostoli completează tabloul acestei mutări la cer a Mariei: ,,Deci corul apostolilor și toți bărbații și femeile de seamă câți erau acolo înconjurând în cerc sfântul trup al Fecioarei l-au cinstit cu imne funebre și au sărutat cu evlavie și afecțiune orice mădular al lui arătând nu numai cele ale dorului, ci și crezând că din atingerea de el au cele ale folosului. Iar credinței i-a urmat dovada faptelor: orbilor li s-au luminat ochii, surzilor li s-au deschis urechile, ologilor Ii s-au întărit tălpile picioarelor și orice suferință și fel de boală s-a destrămat cu ușurință. Dar de ce să nu spun cele mai desăvârșite? Văzduhul și cerul s-au sfințit prin urcarea duhului ei; iar pământul în chip asemănător pune așezarea în el a sfântului trup; dar nici firea apei n-a rămas nepărtașă de binecuvântare, ci și ea s-a împărtășit de sfințire prin baia trupului; căci aceasta nu avea nevoie de curățire (căci cine ar putea afirma aceasta nefiind cu totul lipsit de minte și de cuget?) ci mai degrabă sfințea prin atingerea de el tot ceea ce se atingea de el. După care ce s-a întâmplat? Învăluit în giulgiuri curate, curatul trup a fost așezat iarăși pe pat, și așa, puterile înțelegătoare cântând imne iar apostolii și dumnezeieștii părinți cântând cântări cuvenite lui Dumnezeu, dumnezeiescul chivot a fost purtat cu zeci de mii de lumini pe mâinile și umerii apostolilor din Sion spre locul sfânt numit Ghețimani, escortat, precedat și urmat, pe drept cuvânt, de îngeri care îl umbreau cu aripile lor, pompa fiind strălucită și mai cinstită decât la mutarea chivotului Vechiului Legămînt al Domnului, cum relatează Sfintele Scripturi”.
Inainte de înălțarea trupului Mariei la cer, apostolii au stat în fața mormântului din Ghetsimani, cântând imne de laudă ,,cântate de sus”. Tradiția spune că unul dintre apostoli a lipsit de la eveniment, însă ajungând după trei zile si fiindu-i deschis mormântul spre închinare, apostolii au găsit mormântul gol.
Simeon Metafrastul menționează că la deschiderea mormântului, o mireasmă a cuprins întreaga grădină. Singurul lucru rămas în urma Mariei după înălțare a fost veșmântul ei : ,,De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul Ghețimani și acolo a fost predat mormântului – și ce era de mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost și El îngropat omenește? -, iar prin acesta a fost trimis spre corturile cerești și dumnezeiești. Încredințează cuvântul acesta Iuvenalie, dumnezeiescul episcop al Ierusalimului, iar acesta e un bărbat sfânt și purtător-de-Dumnezeu care zice că dintr-o predanie veche și adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, și spune așa: Trei zile întregi sfinții apostoli au rămas la mormânt ascultând imne dumnezeiești cântate de sus; dar după a treia zi, pentru că unul din apostoli s-a întâmplat să lipsească de la îngropăciune din motive ținând de o economie mai dumnezeiască, astfel încât această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, atunci vine și el și, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul unei întristări nemăsurate și nu suporta faptul că n-a fost părtaș la un lucru așa de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, socotind că nu e drept să nu vadă și să îmbrățișeze și el acel trup de viață purtător, poruncește să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In 20, 6—7]. Pe care acela și cei de față, îmbrățișându-le și umplându-se de negrăită bună mireasmă și har, pecetluiesc din nou mormântul iar mireasma o transmit din tată în fiu celor de după ei. Așa este cuvântul îngropării dumnezeiești a trupului de-viață-purtător, căci Cuvântul Cel născut din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuși și a binevoit ea ea să Viețuiască și să fie împreună cu El pururea. Iar în locul Preacuratului său trup, cea care ne-a dat pricină de mult bine ne-a dat moștenire veșmântul ei. Iar cum și în ce chip s-a întâmplat aceasta și a ajuns la noi acest fericit dar și cum Constantinopolul s-a îmbogățit cu această comoară nejefuită, va arăta acum cuvântul nostru” .
Așadar, relatarea Adormirii Maicii Domnului la sfinții Simeon Metafrastul și Maxim Mărturisitorul constituie o adevărată comoară, o școală despre moarte, un termen tradus prin adormire, ca așteptare a dimineții veșnice a învierii. Prin toate aceste elemente de ritual surprinse de acești doi corifei ai Bizanțului, ni se descoperă o altă perspectivă a mutării din această viață. Pentru omul duhovnicesc, moartea nu mai este înspăimântătoare sau înfricoșătoare, ci ea dezvăluie ascuțimea simțurilor duhovnicești dobândite pe tot parcursul itinerariului nostru pământesc.
Autor: Teologul Grigore Constantin
foto: Adormirea Fecioarei, detaliu, mozaic, sec. al XIV-lea, Mănăstirea Chora, Constantinopol
