Adunarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, găzduită la Bistrița

de | apr. 30, 2022

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, sâmbătă, 30 aprilie 2022, la Sala Polivalentă din Bistrița s-a desfășurat Adunarea de Tineret pe Țară a Asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, s-a aflat în mijlocul celor prezenți la Adunarea de tineret pe ţară a Oastei Domnului, a rostit o rugăciune de binecuvântare și un cuvânt duhovnicesc.

Programul întrunirii a debutat sâmbătă dimineață, începând cu ora 9:00, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița, unde un sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși tineri și credincioși, atât din Bistrița, cât și din întreaga țară, veniți special pentru acest eveniment.

După Sfânta Liturghie, între orele 11:30 – 13:00, a avut loc deplasarea în coloană (Marșul Asociației), cu cântări religioase, până la Sala Polivalentă din municipiul Bistriţa, cu un scurt popas, pentru slujba de Te Deum, la „Panteonul Bistriței”, situat în curtea Protopopiatului Bistrița.

Adunarea propriu-zisă s-a desfășurat în Sala Polivalentă din Bistrița, între orele 14:00-18:00, reunind laolaltă slujitori ai Sfintelor Altare şi numeroşi credincioşi sosiţi la Bistrița din toate zonele ţării. Tema întâlnirii de anul acesta a fost „Căsătoria şi familia, «în Hristos şi în Biserică»”. Evenimentul a început cu un moment de rugăciune și a continuat cu interpretarea de cântări specifice Oastei Domnului, rostirea de poezii creştine şi luări de cuvânt.

Scurt istoric

Între manifestările tradiționale ale Asociației „Oastea Domnului” se înscrie, de aproape 30 de ani, și întâlnirea anuală a tinerilor, denumită generic „Adunarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului”. Această manifestare are loc, în fiecare an, în sâmbăta din Săptămâna Luminată, de fiecare dată în altă zonă a țării.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

În ultima duminică dinaintea începerii postului cel mare, cunoscută ca Duminica izgonirii lui Adam din rai, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânmihaiu Almașului. Prilejul acestei vizite pastorale a fost dat de instalarea...

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Sfânta Liturghie Arhierească de azi, duminică, 13 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi a lăsatului sec de brânză, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în biserica cu hramul...

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Vineri, 11 martie 2016, în municipiul Zalău a avut loc cea de-a șasea ediție a „Galei culturii sălăjene”. Organizatorul acestui eveniment a fost Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, în frunte cu directorul acestei instituții, Doamna Doina...