Adunarea Națională Bisericească, în ședință anuală de lucru

de | feb. 16, 2022

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat miercuri, 16 februarie 2022, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul întâlnirii s-au desfășurat lucrări în comisii permanente, reunite apoi în ședință plenară, unde au fost prezentate referatele asupra Raportului general (sinteză) anual al Consiliului Național Bisericesc pe 2021, privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română. La final, au avut loc luări de cuvânt din partea membrilor și au fost supuse spre aprobare hotărârile organismului central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române.

La ședință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de ceilalți ierarhi din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membri clerici și mireni ai ANB.

Înainte de deschiderea ședinței de lucru a Adunării Naționale Bisericești, în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de Te Deum, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și a membrilor clerici și mireni ai Adunării.

În continuare, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, după citirea Apelului Nominal de către părintele Ion Dragu, secretarul general al Adunării Naționale Bisericești, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de deschidere cu referire specială la Raportul general (sinteză) anual al Consiliului Național Bisericesc pe anul 2021.

 

După suspendarea ședinței plenare, comisiile permanente au fost repartizate în diferite saloane ale Palatului Patriarhiei, pentru examinarea lucrărilor și întocmirea referatelor: Comisia administrativ-juridică și de validare; Comisia socială și pentru comunicații media; Comisia culturală și educațională; Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericești); Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare și pentru relații externe bisericești.

A urmat reluarea ședinței plenare în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, în cadrul căreia raportorii desemnați au prezentat referatele comisiilor permanente asupra Raportului general (sinteză) anual al Consiliului Național Bisericesc pe anul 2021, privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română. În continuare, au fost invitați să ia cuvântul membri ai Adunării Naționale Bisericești, iar apoi au fost supuse spre aprobare hotărârile ședinței, care au fost aprobate.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ierarhilor membri ai Sfântului Sinod, preoților, diaconilor și credincioșilor mireni membri ai Adunării Naționale Bisericești.

„Mulțumim pentru prezență și pentru atenta ascultare a rapoartelor prezentate de către cele cinci comisii, precum și pentru faptul că apreciem împreună lucrările Bisericii în anul care a trecut. Aceste lucrări sunt, în primul rând, ajutorul lui Dumnezeu, dar și buna cooperare dintre cler și credincioșii mireni, pentru că este vorba de multă jertfelnicie la nivel de parohie și mănăstire, protopopiat, eparhie, la nivelul Bisericii din interiorul României și din afara țării. (…) Mulțumim tuturor pentru prezență și conlucrare, precum și celor care sunt în posturi de responsabilitate din Administrația Patriarhală, care s-au ocupat cu organizarea acestei ședințe de lucru”, a spus Preafericirea Sa.

 

 ANB

Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale, fiind alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii a Bisericii Ortodoxe Române, un cleric și doi mireni, delegați de adunările eparhiale pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate. Președintele ANB este Patriarhul, iar ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naționale Bisericești. Atribuţiile ANB pot fi consultate aici.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text și foto credit: Basilica.ro și Ziarul Lumina

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...