Agenda ierarhilor din Arhiepiscopia Clujului în Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma)

de | apr. 25, 2020 | Agenda ierarhilor

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Salva, Protopopiatul Năsăud.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Înățarea Sfintei Cruci” din Cășiel, Protopopiatul Dej.


Slujbele sunt săvârșite în biserici, cu ușile închise, fără accesul credincioșilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

 

Ultimele articole

Evoluția Sfintelor Paști în Biserică

Evoluția Sfintelor Paști în Biserică

La început, comemorarea anuală a Cinei celei de Taină stătea la originea sărbătorii Paștilor în creștinism. Comemorarea patimilor și a morții Mântuitorului nostru Iisus Hristos era numită în vechime și „Paștile Crucii”, iar comemorarea Învierii Domnului era numită...

5 mai – Sf. Mare Mc. Irina. Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

5 mai – Sf. Mare Mc. Irina. Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sfânta Mare Muceniță Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgâna, iar numele ei a fost la început Penelope. Cand a împlinit șase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe...

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, la Duminica a 28-a după Rusalii

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, la Duminica a 28-a după Rusalii

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, la Duminica a 28-a după Rusalii Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie în  Filia Nearșova a  Parohiei...

Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Clujului, de Sfântul Nicolae

Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Clujului, de Sfântul Nicolae

Vineri, 06 decembrie 2019, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va oficia...