Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului de praznicul Pogorârii Sfântului Duh

de | iun. 16, 2016 | Agenda ierarhilor

Duminică 19 iunie 2016, de Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei va participa la Sinodul Panortodox din Creta, Procesiunea de Rusalii de la Cluj din acest an îi va avea în frunte pe Preasfinţiţii Episcopi Andrei al Covasnei şi Harghitei şi Gurie al Devei şi Hunedoarei. În după-masa zilei, de la ora 17:00, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca va fi săvârşită slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 40 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului. La final, va avea loc procesiunea de Rusalii, la care vor participa întregul sobor de ierarhi preoți și diaconi, alături de credincioșii Eparhiei.

În perioada 16-27 iunie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va participa la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfășura în Creta, ca membru al delegației Patriarhiei Române conduse de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Duminică 19 iunie, de praznicul Pogorârea Sfântului Duh, PS Iustin Sigheteanul liturghisește și predică la Catedrala Episcopală din Baia Mare cu ocazia hramului. De la ora 17:00, Preasfinţia Sa va participa la  Procesiunea de Rusalii cu  preoții şi credincioşii din Municipiul Baia Mare, care va porni din Piața Revoluției, iar de la ora 17:40 va săvârşi  SlujbaVecerniei plecării genunchilor, în spațiul de sus al Catedralei.

 

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Bedeciu

Binecuvântare arhierească în Parohia Bedeciu

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bedeciu, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în curtea bisericii...

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 26 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Agenda ierarhilor în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 19 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, marți, 14 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Agenda ierarhilor în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Agenda ierarhilor în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 12 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 5 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...