Agenda ierarhilor din Mitropolia Clujului de Rusalii

de | iun. 14, 2019 | Agenda ierarhilor

Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului , va săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană, iar de la ora 17  va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, pe platoul din fața Catedralei, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 48 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.

La final, va avea loc procesiunea de Rusalii, la care vor participa întregul sobor de ierarhi preoți și diaconi, alături de credincioșii Eparhiei.

Luni  de praznicul Sfântei Treimi, Înaltpresfințitul Părinte Andrei va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Soporul de Câmpie , cu ocazia hramului

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul Vicar,  săvârşeşte Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia hramului.

Luni, Preasfinţitul Părinte Iustin Preasfinţitul Părinte Iustin liturghiseşte şi predică la Mănăstirea Breaza , Protopopiatul Lăpuș.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău.

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului,  săvârşeşte Sfânta Liturghie și predică la Mănăstirea „Sfânta Treime” Moișeni, protopopiatul Oaș, cu ocazia hramului.

 

 

Ultimele articole

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Trebuie spus că învăţătura Domnului Hristos are o excedenţă absolută. Maximalismul moral-creştin ne cere nu numai să-i apărăm, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i iertăm şi să le facem bine. În acest sens, ştiţi frăţiile voastre, că primul martir creştin, Sfântul...

Cât durează rugăciunea, raiul este în suflet

Cât durează rugăciunea, raiul este în suflet

Bătrânul Iosif: „Când mintea primeşte Rugăciunea lui Iisus şi când omul simte bucuria, Rugăciunea se zice neîncetat în el, fără ca el să se sforţeze. Când mănâncă sau se plimbă, când doarme sau este treaz, Rugăciunea răsună în el, şi el simte pace şi bucurie”....

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului în a doua zi de Rusalii

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului în a doua zi de Rusalii

Luni, 1 iunie 2015, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Sfânta Treime, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea din localitatea Soporu de Câmpie,...

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului de sărbătoarea Rusaliilor

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului de sărbătoarea Rusaliilor

În duminica a 8-a după Paști, când este prăznuită în Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în...

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului pentru Duminică 17 mai 2015

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului pentru Duminică 17 mai 2015

În duminica a 6-a după Sfintele Paști, a Orbului din naștere, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va sfinți biserica ortodoxă cu hramurile „Sfinţilor Ioan Botezătorul,...

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului pentru duminica Samarinencei

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului pentru duminica Samarinencei

În duminica a 5-a după Sfintele Paști, a Samarinencei, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va resfinți biserica parohiei Rogojel din protopopiatul Huedin și va săvârși...