Agenda ierarhilor din Mitropolia Clujului, de sărbătoarea „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

de | nov. 20, 2019 | Agenda ierarhilor

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor şi Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va resfinți biserica ce poartă hramul „Întrarea în biserică a Maicii Domnului” din municipiul Bistriţa și va săvârși Sfânta Liturghie.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va asista la Sfânta Liturghie ce se va oficia la Paraclisul Episcopal „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei.

Ultimele articole

Darul Învierii este darul Vieții Veșnice – Predică la Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință | Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

Darul Învierii este darul Vieții Veșnice – Predică la Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință | Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

Cuvântul de învățătură al Părintelui Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, rostit în Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), zi în care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință, 23...

Îndreptați… | Pr. Ioan Chirilă

Îndreptați… | Pr. Ioan Chirilă

Îndreptați inimile voastre către Domnul și veți zări veșnicia unde nu e calendar, nici drept, nici strâmb, ci doar fericirea celor înviați! Schimbarea noastră: să înmulțim cuvântul rugăciunii și se va opri cuvântul gâlcevi! A înviat căci a răbdat, S-a bucurat căci S-a...

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda Ierarhilor în duminica a XIII-a după Rusalii

Agenda Ierarhilor în duminica a XIII-a după Rusalii

În duminica a XIII-a după Rusalii, în care creștinii ortodocși meditează asupra pildei lucrătorilor celor răi, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va resfinți biserica...