Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, Duminică 10 septembrie 2017

de | sept. 8, 2017 | Agenda ierarhilor

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și PS Episcop Petroniu vor săvârși Sfânta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, târnosește duminică, 10 septembrie 2017, biserica din parohia Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare.

Ultimele articole

Zilele Școlii Primare ”Sfântul Stelian” Bistrița

Zilele Școlii Primare ”Sfântul Stelian” Bistrița

Școala Primară ”Sfântul Stelian„ Bistrița a sărbătorit zilele școlii în săptămâna 21-25 noiembrie, o sărbătoare încheiată cu pomenirea Sfântului Stelian (26 noiembrie), ocrotitorul copiilor și al familiilor și patronul spiritual al școlii. Au fost organizate diferite...

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos...

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda ierarhilor în Duminica a 20-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 20-a după Rusalii

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 9 octombrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Agenda ierarhilor în Duminica a 19-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 19-a după Rusalii

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 25 septembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Agenda ierarhilor în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 18 septembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...