La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program:
Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Chiuza, Protopopiatul Năsăud.
Preasfinţitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la Paraclisul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare, cu prilejul hramului.
Preasfințitul Părinte BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Mănăstirea Cormaia, Protopopiatul Năsăud.
*Sfintele slujbe vor fi săvârșite cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.