Ajutor social-filantropic oferit de Patriarhia Română celor afectați de pandemie

de | mart. 31, 2020

Într-o perioadă marcată din ce în ce mai mult de criza medicală cu consecințe sociale provocată de pandemia cu noul coronavirus (COVID – 19), Patriarhia Română i-a îndemnat pe ierarhi și pe preoți să intensifice unirea rugăciunii cu fapta bună, manifestată prin acțiuni sociale concrete ale Bisericii.

Acestea sunt rodul firesc al iubirii și solidarității față de cei ce suferă deja consecințele dureroase ale acestei situații de criză: oamenii vârstnici și săraci, dar și cei aflați temporar în izolare sau în carantină. Intensificarea implicării sociale a Bisericii reflectă în aceste zile și prețuirea deosebită față de toți cei care, în frunte cu medicii, lucrează în spitale și în alte așezăminte medicale.

Răspunzând chemării Patriarhiei Române, centrele eparhiale, protoieriile, parohiile și mănăstirile s-au implicat social-filantropic și au raportat până în prezent un ajutor financiar și material în cuantum de 4.105.002 lei.

La acest sprijin social-filantropic în derulare se adaugă donația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în valoare de 10.000 lei din salariul personal, depusă în contul platformei „Ajută cu bucurie” (ajutacubucurie.ro) în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii activi în acest proiect sprijinit de Patriarhia Română și de Federația „Filantropia”.

Patriarhia Română apreciază orice donaţie, mică sau mare, pentru a ajuta pe toţi cei greu încercați de efectele acestei epidemii să depășească mai ușor momentele grele prin care trec.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Basilica.ro

Citește și

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra Universității Babeș-Bolyai – ediția a VI-a 2018

Tabăra Universității Babeș-Bolyai – ediția a VI-a 2018

În perioada 23–28 iulie 2018, la baza de practică și agrement a Universității Babeș-Bolyai de la Baru, județul Hunedoara, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a taberei de performanță pentru studenții UBB. La fel ca la ediţiile anterioare, un număr de 40 de studenţi...

Mitropolitul Andrei al Clujului: Biserica este corabia de salvare!

Mitropolitul Andrei al Clujului: Biserica este corabia de salvare!

În Duminica a 9-a dupa Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Pericopa evanghelică a...

Liturghie arhierească la Mănăstirea Rohia

Liturghie arhierească la Mănăstirea Rohia

Duminică, 29 iulie 2018, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia,...

Hramul parohiei clujene Câțcău

Hramul parohiei clujene Câțcău

Credincioșii din localitatea clujeană Câțcău au avut duminică, 22 iulie 2018, o întreită sărbătoare: au sărbătorit hramul bisericii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, au aniversat 670 de ani de atestare documentară a localității dar și 105 ani de la ridicarea...