Ajutorul umanitar actual al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina

de | mart. 14, 2022 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocate de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane, acordând ajutor multiplu refugiaților ucraineni so­siți pe teritoriul țării noastre, în Republica Moldova, precum și cetățenilor rămași în Ucraina.

Astfel, eparhiile aflate la granița cu Ucraina, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Tulcii, au fost primele care, în mod concret, au oferit asistență umanitară la punctele de frontieră prin care soseau și sosesc refugiații.

În același timp, au fost activate platformele online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române în colaborare cu Federația Filantropia și fiideajutor.ro a Arhiepiscopiei Iașilor.

La nivelul Patriarhiei Române, până la data de 10.03.2022, au participat la acțiuni caritabile 4.310 persoane din rândul preoților și al voluntarilor care au asigurat asistență permanentă în cadrul unor echipe ce lucrează în ture de câte opt ore.

Sprijinul umanitar acordat a constat în bani și produse (hrană caldă, produse alimentare, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.). La acest sprijin se adaugă o serie de servicii sociale aflate în derulare (de traducere – 42.707 beneficiari; de consiliere și orientare – 29.587 de beneficiari și medicale – 9.048 de beneficiari). În ceea ce privește cazarea refugia­ților, au fost identificate 8.174 locuri, dintre care 7.521 cu servicii de masă incluse.

O altă componentă importantă de intervenție caritabilă a Bisericii este organizarea de transporturi umanitare. Până acum au fost realizate 128 de transporturi pe teritoriul României, 47 de transporturi în Ucraina și 10 transporturi în Republica Moldova.

În același context, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat o acţiune de donare de sânge numită „Donează sânge pentru Ucraina!” în cadrul campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, acțiune care s-a derulat în perioada 2-8 martie 2022, în colaborare cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale. Această acțiune va continua și în zilele de 15 și 16 martie 2022, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Până la data de 10.03.2022, ajutorul umanitar oferit de Biserica Ortodoxă Română în contextul provocat de războiul din Ucraina a fost în valoare de 18.823.874 de lei.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Ultimele articole

IPS Andrei a citit a treia și a patra parte a Canonului cel Mare în Biserica „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca, respectiv în Biserica „ Sf. Ioan Botezătorul” din Năsăud

IPS Andrei a citit a treia și a patra parte a Canonului cel Mare în Biserica „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca, respectiv în Biserica „ Sf. Ioan Botezătorul” din Năsăud

Miercuri, 9 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului cel Mare al...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...