Ajutorul umanitar actual al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina

de | mart. 14, 2022 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocate de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane, acordând ajutor multiplu refugiaților ucraineni so­siți pe teritoriul țării noastre, în Republica Moldova, precum și cetățenilor rămași în Ucraina.

Astfel, eparhiile aflate la granița cu Ucraina, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Tulcii, au fost primele care, în mod concret, au oferit asistență umanitară la punctele de frontieră prin care soseau și sosesc refugiații.

În același timp, au fost activate platformele online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române în colaborare cu Federația Filantropia și fiideajutor.ro a Arhiepiscopiei Iașilor.

La nivelul Patriarhiei Române, până la data de 10.03.2022, au participat la acțiuni caritabile 4.310 persoane din rândul preoților și al voluntarilor care au asigurat asistență permanentă în cadrul unor echipe ce lucrează în ture de câte opt ore.

Sprijinul umanitar acordat a constat în bani și produse (hrană caldă, produse alimentare, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.). La acest sprijin se adaugă o serie de servicii sociale aflate în derulare (de traducere – 42.707 beneficiari; de consiliere și orientare – 29.587 de beneficiari și medicale – 9.048 de beneficiari). În ceea ce privește cazarea refugia­ților, au fost identificate 8.174 locuri, dintre care 7.521 cu servicii de masă incluse.

O altă componentă importantă de intervenție caritabilă a Bisericii este organizarea de transporturi umanitare. Până acum au fost realizate 128 de transporturi pe teritoriul României, 47 de transporturi în Ucraina și 10 transporturi în Republica Moldova.

În același context, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat o acţiune de donare de sânge numită „Donează sânge pentru Ucraina!” în cadrul campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, acțiune care s-a derulat în perioada 2-8 martie 2022, în colaborare cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale. Această acțiune va continua și în zilele de 15 și 16 martie 2022, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Până la data de 10.03.2022, ajutorul umanitar oferit de Biserica Ortodoxă Română în contextul provocat de războiul din Ucraina a fost în valoare de 18.823.874 de lei.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Ultimele articole

Drama, care a mântuit lumea!

Drama, care a mântuit lumea!

Am tratat în cadrul acestei teme ultima întrevedere pământească a lui Iisus cu omul pentru care a venit: viclenia Sinedristilor, întrevederea cu Pilat, drama Golgotei, moartea și punerea Sa în mormânt. Acolo, l-a așezat omul, pecetluindu-L, dar numai Dumnezeu,...

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte...

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Din cauza restrictilor de circulatie impuse cu ocazia organizarii Pietei Volante in zona Parcului Stadion, C.T.P. Cluj-Napoca S.A., informeaza publicul calator asupra faptului ca, sambata 30.07.2022 in intervalul orar 05:00 – 15:00 circulatia rutiera va fi inchisa...