Al 8-lea hram al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Dej

de | nov. 10, 2018 | Actualitatea religioasă

Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Dej și-au sărbătorit ocrotitorul spiritual, pentru al 8-lea an consecutiv. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a aflat în mijlocul cumunității dejene.

Vineri, 9 noiembrie 2018, începând cu ora 9:30, la Biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla – pr. Paul Isip, starețul Mănăstirii Nicula – arhim. Nicolae Moldovan, secretarul protopopiatului Dej – pr. Gavril Chirilă, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici-Memorialul Gherla”– protos. Grigore Benea, protopopul de Dej și parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” – pr. Ioan Buftea, alături de alți preoți invitați.

 

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Invidia”. Ierarhul a vorbit, astfel, despre patima invidiei, care este una dintre cele mai grele și nefolositoare. De asemenea, a subliniat faptul că „este lucrarea diavolului și îi cuprinde pe mulți, și îi frământă, iar în loc să îi facă rău celuilalt, se rănesc pe ei înșiși. Această patimă l-a izgonit din scaun pe Sfântul Ierarh Nectarie, dar Dumnezeu nu l-a uitat. Iar după moarte, i-au găsit trupul făcător de minuni.”

 

În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Andrei a hirotonit întru preot pe teologul Costinel Șoaită – directorul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej, pe seama Centrului de Servicii Comunitare „Sfânta Ana” din Dej. Părintele Costinel, cel care a pus bazele serviciilor sociale ale Protopopiatului Dej, va oferi de acum asistență religioasă persoanelor de la Centrul Social, aflat acum în faza de construcție.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit i-a acordat colonelului Cristian Elly-Paliştan Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, pentru implicarea în viața comunităților din eparhia Clujului. Colonelul Cristian Elly-Paliştan a fost inspector-șef la IJJ „Alexandru Vaida Voevod” Cluj, în perioada 2015-2016, actualmente este şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” din Braşov.

 

De asemenea, colonelul Cristian Elly-Paliștan a acordat Parintelui Mitropolit Andrei și protopopului Ioan Buftea – placheta de onoare a IJJ Brasov.

La finalul Sfintei Liturghii, Protopopul Dejului, care este și preot paroh al acestei parohii, pr. Ioan Buftea a adresat mulțumiri atât Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și pentru purtarea de grijă, cât și autorităților locale, județene și militare, prezente la sărbătoarea hramului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Cameră Psalmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, întors recent de la un festival-concurs din Serbia, unde a obținut locul I.

La Sfânta Liturghie au fost prezente autoritățile militare și civile, atât locale, cât și județene, alături de numeroși credincioși dejeni, pentru care s-a instalat un ecran în curtea locașului de cult, de unde au putut urmări desfășurarea slujbei.

Tuturor copiilor care au participat la slujbă, Înaltpreasfințitul Andrei le-a împărțit cărți de rugăciuni. Credincioșii au fost miruiți, iar apoi s-au închinat la un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, primite pentru păstrare din Grecia.

Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Dej

Parohia din Dej, ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie, este una din parohiile tinere ale orașului, fiind înființată în data de 15 mai 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale creștinilor. Piatra de temelie a fost pusă în același an, în data de 13 august 2011.

Până în anul 2016, slujbele au fost oficiate într-un paraclis provizoriu, timp în care se lucra la biserica mare de zid. Începând cu slujba Învierii din același an, slujbele se desfășoară în biserica de zid, care urmează să fie pictată.

Săptămânal, în biserica parohiei se organizează diverse întâlniri și activități, în parteneriat cu Grădinița „Lumea Piticilor” din Dej, și cu Liga Tinerilor Ortodocși din Dej.

Preot paroh a fost numit, încă de la înființarea parohiei, preotul Ioan Buftea care în data de 14 ianuarie 2015 a fost numit și protoiereu al Protopopiatului Dej.

 

Ultimele articole

Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai organizează, în perioada 3 - 5 noiembrie 2019, o serie de manifestări pentru a marca un secol de la fondarea primei instituții românești de învățământ superior la Cluj, un eveniment de o importanță majoră pentru educația din România....

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Cea de-a 15-a ediție a festivalului „Meridian”, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, ajunge în acest an  și la Cluj-Napoca. În data de 6 noiembrie a.c., de la ora 18:00, în sala 11 a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, va avea...

Pomenirea eroilor din munţii Călimani

Pomenirea eroilor din munţii Călimani

Un parastas pentru cei 40 de eroi căzuţi în primul război mondial a fost oficiat joi, 21 mai 2015, la monumentul eroilor de pe Vârful Grui din Munții Călimani. Slujba a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, oficiate de protopopul de Bistrița, părintele Alexandru...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Joi, 21 mai 2015, cu prilejul sărbătorii Înălțării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Catedrala Episcopală din Zalău și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În cadrul...

Liturghie Arhierească la Iclod, în duminica a 7-a după Paști

Liturghie Arhierească la Iclod, în duminica a 7-a după Paști

Comunitatea ortodoxă din localitatea Iclod, protopopiatul Gherla va primi duminică, 24 mai 2015, vizita Înaltpresfințitului Părinte Andrei. Ierarhul va binecuvânta lucrările de restaurare a picturii locașului de cult și va săvârși Sfânta Liturghie. La final,...

Mănăstirea Dobric, în prag de sărbătoare

Mănăstirea Dobric, în prag de sărbătoare

Biserica Ortodoxă îi va cinsti joi, 21 mai 2015, de Înălțarea Domnului și pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Acești sfinți vor fi prăznuiți în mod deosebit la Mănăstirea bistrițeană Dobric, supranumită și „Nicula Țibleşului”, ce...