În secolul al IV-lea credința creștină era persecutată aspru, Împărații Dioclețian și Maximian Galerius au dispus edicte prin care chiar și numai suspiciunea de a fi iubitor al creștinilor era suficientă pentru a fi reținut și anchetat. Vremurile erau grele și potrivnice creștinilor iar cei care se declarau dădeau dovadă de foarte mult curaj.
În aceste vremuri tulburi trăia și Alexandra, o femeie cultă, de origine păgână, care s-a căsătorit de tănără cu generalul Diocleţian, iar împreună au avut o fată, Valeria. În scurt timp, datorită faptelor sale de vitejie și a inteligenței de care dădea dovadă, Dioclețian a ajuns împărat al Imperiului Roman la 20 noiembrie 284. Un an mai târziu și-l alătură la tron pe tovarășul său de arme, Maximian, căruia îi dă de soție pe fiica lui Valeria, împotriva voinței fetei. Acest lucru duce la răcirea celor doi soți, Alexandra ca o mamă iubitoare, încearcă să o ajute pe fată, dar decizia lui Dioclețian rămâne fermă.
Alexandra aude într-una dintre zile că Gheorghe, unul dintre cei mai viteji ofițeri ai soțului său, a ales să renunțe la tot pentru iubirea lui Hristos. El nu voia să aducă jertfe idolilor și se declara creștin. Acest lucru o îi trezește curiozitatea. Îl cunoștea pe acest ofițer din ceea ce îi povestise soțul ei, care îi purta un respect deosebit. Și totuși, un bărbat inteligent ca și acesta a decis că e mai important să rămână fidel unui Dumnezeu necunoscut ei. Voia să știe mai multe, de aceea participă la judecata ofițerului, aude cuvintele spuse de el, dar ce o impresionează cel mai mult este puterea cu care acesta răbda torturile și schingiuirile și faptul că se vindeca foarte repede. Atunci hotărăște să îl cunoască mai îndeaproape și, într-o seară, îl vizitează în temniță sub pretextul că îi îngrijește rănile. Gheorghe o face să își pune foarte multe întrebări legate de credința în idoli și să vrea sa îl cunoască mai în amănunt pe Dumnezeu. Întâlnirile au continuat și în serile următoare iar Alexandra s-a convins că în credința creștină propovăduită de Sfântul Gheroghe este iubirea adevărată, este viața veșnică. Ea îi spune în una dintre seri Sfântului Gheorghe că vrea să se boteze iar acesta îi răspune: „Sângele tău te va boteza”.
În timpul zilei, Alexandra vedea minunile pe care le săvârșea Sfântul Gheorghe, iar asta îi întărea și mai mult în suflet credința. Însă despre escapadele ei află și crudul eparh Magnenţie, care o oprește pe împărăteasă să mai meragă la închisoare. Atunci, ea, în una din zile se hotărâ să îi spună împăratului despre credința ei. Poate în sufletul ei spera ca să îl înduplece și să îl scape pe Sfântul Gheorghe de chinuri. Dar Dioclețian s-a mâniat foarte tare când a aflat și a strigat: „Ce-ţi este ţie, Alexandra, că lipindu-te de vrăjitorul şi fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atâta neruşinare?”
Însă împărăteasa nu i-a răspuns iar împăratul, umplându-se de şi mai multă nebunie, n-a mai făcut nici o altă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărât moarte pentru amândoi: „Gheorghe cel rău, care a mărtusit că este creştin şi a hulit mult asupra zeilor şi asupra mea, dimpreună cu Alexandra, împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui şi cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiaţi cu sabia!”
Astfel, Alexandra este trimisă în închisoare urmând să fie decapitată a doua zi. În acea noapte Împărăteasa Alexadra se rugă mult lui Dumnezeu. Rugăciunile i-au fost primite, astfel că, în noaptea dinaintea împlinirii a pedepsei, Alexandra şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului. Sfântul Gheorghe avea să fie decapitat a doua zi.
Văzând curajul cu care Alexandra și-a mărturisit credința și curajul Sfântului Gheorghe, slujitorii împărătesei: Apolo, Isaachie şi Codrat au mărturisit și ei credința lor în Dumnezeu, iar împăratul Dioclețian i-a executat și pe ei.
Sfânta Împărăteasă Muceniță Alexandra este pomenită în calendarul creștin ortodox în data de 21 aprilie. Numele său provine din grecescul Alexandros și se traduce prin a proteja sau a apăra.
