Alexandru cel Mare este cunoscut drept cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Este una din cele mai faimoase personalități ale istoriei universale. Toți generalii de după el l-au avut ca model. Inclusiv personalități marcante cum ar fi Iulius Cezar sau Napoleon îl priveau cu admirație. El a fost un excelente cunoscător al psihicului uman. Știa să-și citească inamicul și să-i anticipeze. Reușea să găsească pe loc cea mai bună strategie pentru a învinge.
Alexandru cel Mare s-a născut în anul 356. î. Hr. A fost fiul regelui Filip al II-lea și al reginei Olimpia. Tatăl său avea o armată puternică și a reușit să-și dubleze regatul. Își doarea să aibă un fiu care să merite să-l conducă. Alexandru nu l-a dezamăgit. Ba din contră, a ajuns să cârmuiască mai mult decât și-ar fi putut cineva vreodată imagina.
De mic, așa cum era obiceiul vremii, Alexandru a învățat să mânuiască armele. În paralel, pentru că un corp sănătos are nevoie de o minte sănătoasă, studia cu unul din cei mai renumiți profesori ai vremii, Aristotel. Acesta nu doar că l-a educat în științele vremii, dar îi și înflăcăra imaginația cu povești despre ținuturi îndepărtate și despre vitejiile eroilor greci. Cu toate că era fascinat de cele ce îi povestea maestrul său, legenda spune că îi cerea lui Aristotel să pună accentul pe calitățile pe care trebuie să le posede un conducător bun.
Se povestește că tatăl său a cumpărat un cal pe care nimeni nu îl poate îmblânzi. Alexandru Macedon, care la acea vreme era doar un tânăr a venit la tatăl său și i-a spus că el îl poate îmblânzi. Tatăl său, mirat și totodată îngrijorat pentru viața fiului său a spus, „Și dacă nu îl vei putea îmblânzi și vei pieri pentru o astfel de aroganță imprudentă ?”. Alexandru, Sigur pe el, a spus că dacă nu reușește, va plăti prețul calului. Îngrijitorii de cai, spune istoricul Plutarh, ar fi izbucnit în râs când au auzit că un copil încearcă să îmblânzească un cal pe care nici ei, profesioniști în acest domeniul nu îl pot stâmpăra. Au făcut pariuri între ei pe baza acestui eveniment. Însă, Alexandru era sigur pe el. Nu încerca să vadă dacă cumva calul va fi mai blând cu el. A observat ceva la animal. Bucefal era speriat de propria lui umbră. Așa că l-a tras cu fața către soare și încet încet îl conducea. Nu-l lăsa să se uite la umbra lui, apoi îl obișnuia încet, încet că umbra nu îi va face nimic, și abia apoi s-a suit pe cal. După ce s-a urcat pe spinarea calului, acesta a pornit la galob peste câmp. Regele Filip a fost așa de mândru de fiul lui că a izbucnit în lacrimi de bucurie și i-a spus lui Alexandru: „Băiatul meu, trebuie să găsești un regat destul de mare pentru ambițiile tale. Macedonia nu este destul de mare”.
La vârsta de 16 ani, Alexandru a fost lăsat în fruntea regatului cât timp tatăl său a plecat în război să cucerească noi teritorii. Un grup de soldați din Tracia au și venit să invadeze regatul, crezând că un copil de 16 ani nu este încă suficient de matur să gestioneze situația. L-au subestimat pe Alexandru. În scurt timp a adunat o armată, cu care i-a învins pe invadatori. Priceperea pentru război și-a dovedit-o și mai târziu. Împreună cu tatăl său a condus armata țării. Obișnuia să lupte unde era bătălia mai crâncenă și nu ar fi cerut niciodată unui soldat să facă ceea ce el nu ar fi făcut.
Pe când Alexandru avea 20 de ani, tatăl său a fost asasinat. Alexandru s-a proclamat în scurt timp rege, însă o revolta a izbucnit în Teba care nu îl dorea la cârmă. A venit cu armata peste rebeliune și a distrus orașul. A lăsat în picioare numai casa poetului Pindar, pentru că își amintea că Aristotel îl aprecia pe acesta. Actul, deși crud și nemilos, a avut efectul dorit. Celelalte state grecești i s-au supus când au văzut ce a făcut cu orașul Teba.
Recunoscut ca suveran, Alexandru și-a propus un plan măreț. De secole grecii se luptă cu imperiul persan. El și-a pus în gând să pună capăt acestor lupte. Și-a propus să elimine imperiul. Chiar înainte să moară regele Filip se pregătea o invazie. Alexandru avea de gând să aducă la împlinire visul tatălui său.
După victoria de la fluviul Granicus, în orașul Gordium, lui Alexandru i-a atras atenția un car celebru, care stătea în mijlocul orașului. Acesta avea un nod complicat pe care nimeni nu știa să îl desfacă, numit, nodul gordian. Legenda spune că cine va dezlega nodul va stăpâni Asia, așa că și-a scos sabia și a tăiat nodul.
Încrezător că va putea înfrânge orice armată și-a continuat campania militară. A reușit în fiecare bătălie să-și anticipeze inamicul. Îl analiza psihologic dacă este impulsiv sau calculat și reușea să formeze pe loc strategii care să profite de defectele de caracter ale fiecărui conducător de oști. Uneori lăsa să pară că pierde, lăsa să creadă că a făcut o greșeală pentru a-l face pe inamic să lase garda jos, apoi, de nicăieri, arată inamicului că defapt totul a fost un plan ca să-l flancheze și să-și asigure victoria. De asemenea, alături de împărțire impecabilă pe teren, trupele lui Alexandru aveau și avantaj tehnologic. Cu ajutorul inginerului Diades, armata avea mașinării de luptă mai avansate decât inamicul. Una din aceste invenții este trupanonul, care era un berbec tras de funii, care atunci când era lăsat exercita o forță mult mai mare decât berbecul normal. Iar pe lângă faptul că puterea de impact era mai mare, berbecul era și apărat. Se afla într-o cușcă de lemn. Berbecul ieșea printr-un orificu. Astfel operatorii erau păziți de arcuri în timpul folosirii. Înarmat cu turnuri de asediu și aruncătoare de pietre, armata lui era de neoprit.
În bătălia de la strâmtoarea Issus, Alexandru a învins armata împăratului pers Darius. Acesta a fost nevoit să fugă pentru a-și salva viața. Când a văzut că regele macedon tot avansează și că a cucerit și Tirul, o cetate pe care nu ar fi crezut că o va vedea cucerită în viața lui, i-a trimis un mesaj în care îl ruga să se oprească. Dacă o va face îi va da jumătate din imperiu și pe fiica sa de soție. Celor mai mulți li s-a părut o idee bună, însă Alexandru a râs, a privit mesagerul în ochi și i-a spus: „Spune-i regelui tău că deja am jumătate din imperiul lui”.
După ce a cucerit Egiptul, a pus bazele unui oraș care și astăzi îi poartă numele: Alexandria. Aici, un detaliu interesant este că Alexandru macedon nu era foarte creativ cu numele de orașe. Aproape orice oraș cucerea primea numele Alexandria. Doar un singur oraș este denumit în alt mod, Bucefalia, nume dat în cinstea calului său.
După lupta de la Gaugamela, în care a învins 600 de mii de soldați perși, regele Darius fuge. Alexandru Macedon continuă să cucerească cetate după cetate. A cucerit chiar și capitala Babilon și orașul Susa. Imperiul persan era deja al lui. Darius a fost asasinat de Bessus, Când Alexandru a auzit de aceasta, l-a prins pe Bessus și l-a omorât pe ucigașul rivalului rău. Astfel, Alexandru a rămas împăratul de drept al vastului imperiu persan.
Din nefericire, cu cât avansau campaniile militare, cu atât mai orgolios devenea. După ce a devenit împărat cerea până și de la soldații cu care a cucerit lumea să îl slăvească cum o făceau slujitorii de la curtea persană. Pentru greci, acele gesturi erau umilitoare. Îl acuzau că a devenit prea persan. Dar nu puteau spune ce aveau pe suflet, pentru că Alexandru macedon avea problema băuturii și temperamentul scurt. Pe un soldat bun, care i-a salvat și viața pe câmpul de luptă l-a omorât cu sulița pentru că i-a spus ce crede despre el. Nu mai accepta să i se spună că greșește.
El își dorea să cucerească toată lumea, dar soldații lui erau obosiți, își doreau să se întoarcă la familiile lor. Chiar și un înțelept din India i-a spus lui Alexandru că războiul este ceva rău și o pierdere de timp, dar nu a vrut să asculte de acesta. În timp ce avansa înspre China, dorul de casă, clima insuportabilă și oboseala i-a făcut încet, încet pe soldați să refuze să mai avanseze. Când au ajuns la al cincilea râu, oamenii au refuzat să mai avanseze. Când a văzut că niemeni nu mai vrea să-i urmeze a stat supărat trei zile, dar apoi a acceptat să se întoarcă acasă. Însă, pentru că își dorea să cucerească pământuri noi a hotărât o cale de mijloc: să se întoarcă acasă pe alt drum. Și-a condus trupele prin deșert. Arșița și vântul care azvârlea nisip în ochii oamenilor i-a ucis pe mulți. După două luni de umblat prin deșert au ajuns în sfârșit înapoi în Persia. Din ei au mai rămas mai puțin de un sfert. După doi ani moare subit, în anul 324 î Hr, din motive necunoscute. Specialiștii presupun că poate a murit din cauza alcoolului de care abuza, sau poate s-a îmbolnăvit de la vreo mâncare preparată în condiții proaste de igienă, sau poate s-a îmbolnăvit de tifos. Cert este că a murit subit și neașteptat.
Alexandru cel Mare nu a rămas în istorie drept una din cele mai marcante personalități pentru moralitatea sa. În minutele în care am vorbit, ne-am aplecat mai mult asupra momentelor sale de glorie și am vorbit foarte puțin despre celelalte fapte, mai rele. Însă un lucru l-a făcut uimitor și pentru acest lucru și-a câștigat o faimă care vă rămâne cât timp oamenii își vor cunoaște istoria: a fost unul din cei mai străluciți conducători de oști. A știut să analizeze psihicul uman pentru a-și anticipa inamicii. A recunoscut importanța progresului tehnologic în război și a investit pentru a avea întotdeauna avantajul echipamentului militar. Pe plan militar a fost un om de geniu pe care puțini l-ar putea întrece. A reușit cu o armată mică să răstoarne un imperiu uriaș. Iar dacă soldații săi ar fi avut în continuare dorință de luptă ar fi cucerit tot pământul.
Surse:
Jane Bingham, Alexandru cel Mare, trad. Camelia Ghioc, Editura Pandora, București, 2016.
Plutarch, Life of Alexander, trad. John Dryden, International Relations and Security Network. Primary Resources International Affairs (PRIA), ISN, ETH, Zurich, https://people.stfx.ca/dtrembin/HIS%20353-2012/5033_Plutarch_Alexander.pdf
BazBattles, Alexandru cel Mare: Bătălia de la Gaugamela 331 î.Hr., https://www.youtube.com/watch?v=vY3z3yh7a24
Kings and Generals, Military Reforms of Alexander the Great https://www.youtube.com/watch?v=C8DzzseqBMw
