Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)

Alexandru Ciurcu, figură emblematică a secolelor XIX-XX, este personalitatea care marchează ziua de 22 ianuarie.

Acesta s-a născut în anul 1854, la data de 29 ianuarie, în Șercaia, comitatul Făgăraș, astăzi o comună aflată în județul Brașov. Alexandru Ciurcu a fost un inventator și publicist român, cunoscut pentru faptul că a experimentat principiul motorului cu reacție.

Bazele în educația sa au fost puse în Brașov, unde a urmat și liceul, luându-și diploma de bacalaureat la vârsta de 18 ani, în anul 1872.

Un împătimit al științelor și dornic de cunoaștere, acesta își continuă studiile la Universitatea din Viena unde studiază, în paralel, dreptul și cursurile tehnice.

Poziția dură pe care a avut-o împotriva guvernului român după Războiul de Independență din anii 1877-1878, îl determină pe inventatorul român să se refugieze la Paris.

Aici se întâlnește cu un vechi prieten care a fost pentru o perioadă de timp jurnalist corespondent al unei redacții franceze la București. Alături de acesta, Alexandru Ciurcu va experimenta principiul motorului cu reacție.

Mai precis, cei doi prieteni vor construi un motor a cărui forță de propulsie era generată de combustia unor gaze.

La data de 3 august 1886, aceștia și-au prezentat invenția și în fața publicului, la Paris. Acel moment a intrat în istorie, fiind pentru prima dată când o ambarcațiune naviga timp de 15 minute contra curentului de curgere a fluviului Sena. Această ambarcațiune devenea astfel prima barcă cu motor cu reacție.

Ecoul acestei prime reușite a uluit întreaga lume, nenumărate articole din presa internațională vorbind despre acestă nouă invenție.

În decembrie 1886,  Alexandru Ciurcu și prietenul său, Buisson, la fel de pasionat de tehnică, doresc să construiască un alt motor, de această dată mult mai mare. Din nefericire, acest motor a explodat omorându-i atât pe Buisson, cât și pe un al treilea bărbat care manevra barca.

În urma acestui incident neașteptat, inventatorul român este acuzat de crimă, dar ulterior va fi găsit nevinovat.

În anul 1889, Alexandru Ciurcu a organizat în cadrul Expoziției Universale de la Paris primul pavilion românesc.

Întors în țară, acesta va renunța definitiv la tehnică și va reveni la profesia ințială de publicist, ocupând timp de zece ani funcția de director al ziarului Timpul. Alexandru Ciurcu a continuat să publice și la alte ziare, fiind numit ulterior și președinte al Sindicatului Ziariștilor.

Inventatorul și publicistul român, Alexandru Ciurcu, se stinge din viață pe 22 ianuarie 1922, la vârsta de 67 de ani, la București. În prezent, o stradă din municipiul Brașov îi poartă numele.


Resurse:

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul Melchisedec al Romanului, unul dintre cei mai culți și iscusiți ierarhi ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea se naște la data de 15 februarie 1823 în județul Neamț, într-o familie de preoți. Ambii părinți, atât preotul Petrache, cât și...

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Opera marelui scriitor rus Feodor Dostoievski a avut un impact profund asupra mai multor domenii de interes printre care se regăsesc: literatura, psihologia, filosofia și chiar teologia secolului al XX-lea. Dostoievski provine dintr-o familie cu rădăcini...

Andrei Rubliov, pictorul sfânt

Andrei Rubliov, pictorul sfânt

Cuviosul Andrei Rubliov, cunoscutul iconar al Rusiei, este personalitatea zilei de 29 ianuarie. Andrei Rubliov s-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului XIV în cnezatul Moscovei,  fiind de mic atras de tainele vieții monahale. Din nefericire, despre viața...