Alexandru Vaida Voevod, omagiat la Bobâlna

de | mart. 19, 2018 | Actualitatea religioasă

Ilustrul om politic şi de stat  a fost omagiat luni, 19 martie, în cadrul unei ceremonii organizată la Bobâlna de Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, împreună cu primăria din localitate şi cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida-Voevod” Cluj şi al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 12.00, la Monumentul Alexandru Vaida-Voevod din centrul localităţii şi a cuprins prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori. Potrivit Prefecturii Cluj, manifestarea se înscrie în seria de activităţi aniversare dedicate ale Centenarului României.

IPS Andrei a oficiat o slujbă de pomenire, iar mai apoi a rostit un cuvânt despre personalitatea lui Alexandru Vaida-Voevod.

Au mai rostit alocuțiuni: Conf. dr. Ioan Cârja – reprezentantul rectorului  Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop; Ing. Ioan Aurel Cherecheș – prefect jud. Cluj; Mircea Vaida-Voevod – nepotul lui Alexandru Vaida-Voevod și primarul comunei Bobâlna, Augustin Mureșan, care a premiat o localnică (Oros Veronica) cu ocazia împlinirii a  100 de ani de viață.

Ing. Ioan Aurel Cherecheș i-a oferit prof. Mircea Vaida-Voevod o distincție ONOARE PENTRU CLUJ 2018 pentru întreaga sa activitate culturală.

La final, Grupul „OLPRETUL” al Școlii Gimnaziale Bobâlna, coordonat de prof. Adina Vescan  a susținut un scurt moment artistic, apoi a urmat depunerea de coroane.

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. La 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba lulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor ‘din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească’ au votat Rezoluţia Unirii care ‘decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România’.

După acest eveniment istoric, Alexandru Vaida-Voevod devine membru al Consiliului Dirigent pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei cinci delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.

A fost numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire, iar pe 1 decembrie 1919 a fost desemnat preşedintele consiliului de miniştri. A condus primul guvern al României Mari ieşit din alegeri parlamentare (decembrie 1919 – martie 1920), conducând alte trei guverne în anii 1932-1933, guverne în care a fost şi titularul unor ministere.

Alexandru Vaida-Voevod s-a născut în 27 februarie 1872 la Bobîlna, atunci Olpret, şi a murit în 19 martie 1950 la Sibiu. A urmat şcoala primară la Cluj, liceul la Bistriţa şi Braşov iar facultatea de medicină la Viena.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Cluj, aceasta a fost prima manifestare publică din ţară, în acest an al Centenarului, care a avut ca scop omagierea unei personalităţi implicate în realizarea Marii Uniri.

Foto Credit: Darius Echim

Ultimele articole

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Despre mitropolitul Antonie de Suroj sau Antonie Bloom s-a discutat foarte mult în ultimii ani. Cărțile sale, majoritatea traduse în limba română, se găsesc în librăriile din țara noastră și sunt accesibile publicului larg. Cuvântările sale aduc multă bucurie mai ales...

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 22 octombrie 2022, comunitatea ortodoxă din Sânpaul, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit...

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict...

Sfinții Mărturisitori Ardeleni, prăznuiți în Cetatea Marii Uniri

Sfinții Mărturisitori Ardeleni, prăznuiți în Cetatea Marii Uniri

Vineri, 21 octombrie 2022, zi în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a Sfântului Mucenic Oprea și a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, Arhiepiscopia Alba Iuliei a îmbrăcat...