Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone.

Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane a Poloniei a scăpat de un masacru provocat de trupele naziste. A văzut cum membri comunității ei, împreună cu família au fost uciși de soldați. Ea a fost singura supraviețuitoare a atacului.

A plecat spre Rozwadów unde în 1942, la vârsta de 16 ani, s-a căsătorit. Ea și soțul ei au fost prinși de poliția ucraineană în timp ce vizitau Stanisławów și au fost predați naziștilor, însă cuplul a reușit să scape, dar nu pentru mult timp. Au fost prinși în mai multe orașe și trimiși în ghettouri pentru rromi. De fiecare dată au reușit să scape din captivitate.

În Rozwadów, Alfreda a fost angajată la căile ferate și a reușit să obțină un permis de muncă care i-a oferit o anumită protecție împotriva arestărilor ulterioare. În timpul Războiului Mondial obișnuia să viziteze zone de conflict unde se zvonea că au fost uciși evrei sau rromi pentru a căuta supraviețuitori. Se estimează că a salvat în jur de 50 de vieți. Odată ce găsea supraviețuitori îi ascundea, le procura documente false și le găsea familii la care puteau sta în grijă.

Ani mai târziu, când a fost întrebată de ce nu îi este frică să ajute, Markowska a declarat că, la vremea respectivă, nu se aștepta să supraviețuiască războiului, așa că frica nu era o problema.

În octombrie 2006 Alfreda Markowska a fost distinsă cu „Crucea Comandantului cu Steaua Ordinului Polonia Restituta” pentru salvarea copiilor evrei și romi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Președintele Poloniei, Lech Kaczyński, a felicitat-o „pentru eroism și vitejie neobișnuită, pentru merite excepționale în salvarea de vieți omenești”.

 

Surse:

Ellie Keen, Right to Remember: A Handbook for Education with Young People on the Roma Genocide, ediție de Rui Gomes , Paris, 2017, p.36.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alfreda_Markowska

https://en.wikipedia.org/wiki/Alfreda_Markowska

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Alfreda Markowska - salvatoare de vieți
Loading
/
George Hitchings – erou al progresului medical

George Hitchings – erou al progresului medical

În decursul istoriei, oamenii au descoperit tratamente noi prin încercări și eșecuri. Un proces care însemna că până se ajungea la o descoperire, mulți oameni mureau. George Hitchings a încercat să înlăture această incertitudine. Împreună cu colega sa de laborator...

Élisabeth Vigée Le Brun – portretista regilor

Élisabeth Vigée Le Brun – portretista regilor

Élisabeth Vigée Le Brun este o pictoriță extrem de talentată. A început să realizeze portrete de la o vârstă fragedă. Lucrările ei erau impresionante și înainte de a absolvi Academia de Arte. După absolvire, popularitatea ei a crescut tot mai mult, încât a ajuns să...

Leonardo da Vinci – spirit universalist

Leonardo da Vinci – spirit universalist

Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți al Renașterii din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Este considerat adesea cel mai de seamă...

Iuliu Hațieganu – doctorul săracilor

Iuliu Hațieganu – doctorul săracilor

Iuliu Hațieganu a fost un medic internist român, care a adus bogate contribuții în domeniul medical, în special prin studiile sale despre boala tuberculozei. A format la Cluj prima școală de medicină internă. A fost membru al Academiei Române. Astăzi, Universitatea de...

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...