ALOPEDI, exemplu de bune practici medicale

de | ian. 21, 2021 | Societate

Call center-ul dedicat sfaturilor medicale pediatrice – ALOPEDI 0364-917, serviciu care funcționează în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a fost recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) ca un exemplu de bună practică în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la sistemul de sănătate.

Dovedindu-și viabilitatea pe parcursul celor șapte ani de funcționare, timp în care au fost ajutați peste 65.000 de copii, serviciul a devenit treptat un model de succes al felului în care o autoritate publică – Consiliul Județean Cluj și o instituție medicală de prestigiu au reușit să pună bazele unui proiect medical digital, extrem de solid.

Deși acest serviciu de sfat telefonic gratuit a fost gândit inițial pe plan local, proiectul a evoluat treptat, iar adresabilitatea sa a depășit cu mult granițele județului Cluj.

În acest moment, ALOPEDI a devenit un serviciu accesat la nivel național, mii de părinți, atât din România cât și din diaspora, apelează în regim non-stop telefonul la capătul căruia răspunde o echipă medicală profesionistă, formată din cca. 40 de medici pediatri cu experiență.

„Având în vedere succesul înregistrat, dar și beneficiile evidente pe care le generează, în special pe perioada pandemiei când interacțiunile umane sunt menținute la un nivel minim, O.M.S. și-a exprimat intenția fermă de colaborare cu reprezentanții domeniului medical din România, în vederea instituționalizării și integrării acestui serviciu în sistemul de telemedicină național. Scopul acestui demers este de a replica și extinde proiectul în cât mai multe unități pediatrice, inclusiv de pe teritoriul altor țări”, anunță Consiliul Județean Cluj.

Rolul ALOPEDI este acela de a îndruma părinții copilului bolnav să acceseze sistemul de sănătate în mod eficient, adresându-se serviciului medical potrivit atunci când acest lucru este necesar. În majoritatea situațiilor, copiii pot fi îngrijiți la domiciliu de către părinți, urmând sfaturile medicilor.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Mai multe din Societate
Recensământul populației și locuințelor din România 2022 (AUDIO)

Recensământul populației și locuințelor din România 2022 (AUDIO)

Începând cu 1 februarie 2022, în România debutează recensământul populației și locuințelor, prin desfășurarea primei etape, cea de preluare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date....

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal Dej cu noi echipamente medicale. Astfel, în cadrul Secției Anestezie, Terapie Intensivă a unității sanitare au fost date în folosință un defibrilator cu Pacemaker și monitor pentru funcții vitale, un fibrobronhoscop,...

Noi investiții ale Consiliului Județean Cluj la Spitalul de Recuperare

Noi investiții ale Consiliului Județean Cluj la Spitalul de Recuperare

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Clinic de Recuperare cu noi echipamente medicale care au fost deja livrate și puse în funcțiune. Este vorba despre un aparat de terapie laser cu scaner pentru reabilitarea pulmonară, un aparat de electroterapie cu patru canale,...