Altarul de vară al Parohiei Vălișoara, sfințit de Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul

de | iul. 19, 2021 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat duminică seară în mijlocul credincioșilor Parohiei Vălișoara din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Prezența PS Părinte Benedict a fost prilejuită de sfințirea altarului de vară, eveniment la care au fost prezenți mai mulți preoți din cadrul Cercului Preoțesc Florești. Din sobor au mai făcut parte Părintele Arhidiacon Iustin Pop (secretar de cabinet al ierarhului) și Părintele Protopop Dan Hognogi. După ce s-a închinat, potrivit cutumei, în Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, PS Părinte Benedict a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului. Altarul de vară este din lemn, pe fundație de beton, iar la ridicarea acestuia s-au ostenit câteva familii din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, părintele paroh a fost distins cu Ordinul „Sf. Pahomie de la Gledin”, iar sponsorul principal a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. În egală măsură, PS Părinte Benedict a acordat și diplome de aleasă cinstire și altor ostenitori. PS Părinte Benedict le-a adresat celor prezenți și un cuvânt de învățătură, intitulat „La tihna nopții”, concluzionând că pe Dumnezeu îl zidim în fiecare loc în care trecem.

Părintele Mihai Paul Ranta slujește în Parohia Vălișoara, cu filia Săvădisla, din anul 2010. La Săvădisla a fost ridicată în mandatul părintelui Ranta prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul din Patriarhia Română. Locul pe care a fost construit locașul de cult a fost binecuvântat la 18 iulie 2015, de Mitropolitul Clujului. Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai secolului XX. Sfaturile lui duhovnicești, adunate într-o serie de volume de ucenicii săi,  sunt foarte citite de creștini, mai cu seama volumul „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”. A fost trecut în rândul sfinților de Biserica Greciei, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința din 4 iunie 2015 înscrierea acestui sfânt și în calendarul liturghic românesc începând din 2016.  Data de pomenire în calendarul bisericesc este 12 iulie, când Sfântul Paisie a trecut la cele veșnice. Filia Săvădisla a luat ființă la 1 iunie 2015 și aparține de parohia Vălișoara. Biserica paraclis, singura cu acest hram din Romania, a fost ridicată, în mai puțin de un an, ceea ce copnstituie o performanță, ținând cont că numărul credincioșilor este foarte mic, respective 12 familii, după cum a mărturisit chiar părintele Ranta.

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Duminică, 28 februarie 2016, a avut loc sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârșită de către...

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Duminică, 28 februarie 2016, biserica din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, credincioșii și fiii satului au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul locului, cu prilejul...

Liturghie Arhierească în biserica monument istoric din Sighetu Marmaţiei

Liturghie Arhierească în biserica monument istoric din Sighetu Marmaţiei

Monument din patrimoniul naţional de arhitectură şi pictură, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cea mai veche biserică din Sighetu Marmaţiei a trăit azi, duminică, 28 februarie, bucuria Sfintei Liturghii Arhiereşti, care a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte...

300 de elevi, la Concursul școlar județean „Urmarea lui Hristos”

300 de elevi, la Concursul școlar județean „Urmarea lui Hristos”

300 de elevi din clasele a V-a și a VI-a din județul Cluj au participat vineri, 26 februarie 2016, la faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”, aflat la a VI-a ediție. Competiția s-a desfășurat în șase centre din județ și a început la ora 15:00, cu o...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit joi, 25 februarie 2016, în ședință de lucru la reședința patriarhală din București. În urma discuțiilor a fost aprobată canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea, cu ziua...