Altarul de vară și capela mortuară din Șieu, sfințite de Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul

de | oct. 2, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 19-a după Rusalii, 2 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șieu, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit noul Altar de vară din curtea bisericii parohiale și a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, protopopul de Bistrița – Alexandru Vidican, proinprotopopul Vicențiu Doru Zinveliu, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ioan Creța, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema iubirii aproapelui. Totodată, ierarhul a spus că a-i iubi pe vrajmași nu e lucrarea omului, ci a harului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Vasile Zbânca. La chinonic, prof. Loredana Balaș a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Creța a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit un epitrahil și un omofor.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ioan Creța, iar primarului comunei Șieu, Ioan Cifor-Tiniș, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Directorul Școlii Gimnaziale din Șieu, prof. Simona Monica German, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, doamna preoteasă prof. Ionela Maria Creța a fost distinsă cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat capela mortuară din localitate. Aceasta a fost ridicată cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei Șieu.

La eveniment au luat parte autorități locale, județene și centrale, oameni de cultură, fiii satului și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Scurt istoric

Prima atestare documentară a localităţii Şieu datează din anul 1319, iar primele date despre Parohia Ortodoxă Şieu din anul 1752, când era păstorită de preotul Teodor Câmpan şi exista o mică biserică din lemn. Aceasta a dăinuit până în anul 1896, an în care s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică din piatră şi cărămidă, care a fost terminată în anul 1911 și sfinţită la data de 24 septembrie 1912. Din cauză că a fost clădită pe un teren instabil, cu alunecări de teren, zidurile au început să crape la scurtă vreme. Deşi s-au făcut lucrări de reparaţii şi consolidări costisitoare, această construcţie n-a rezistat, astfel că s-a cumpărat biserica evanghelică luterană din centrul satului.

Biserica, ce datează din anul 1885, a fost reparată capital, renovată și adaptată exigențelor liturgice ortodoxe. A primit hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, fiind sfințită la data de 17 iulie 1994, de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Eparhiei Clujului. Între anii 2000-2003, lăcașul a fost pictat de pictorul bistriţean Aurel Ţâra, fiind apoi resfinţită la data de 2 octombrie 2005, de același episcop.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

Răsai asupra mea, lumină lină | Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină | Mihai Eminescu

Răsai asupra mea... de Mihai Eminescu Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranța mea tu n-o lăsa să moară Deși al meu e un noian de vină; Privirea ta de milă caldă,...

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

La hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ecleziarhul acestui sfânt locaș, Arhimandritul Teofil Roman a vorbit mulțimii prezente la Sfânta Liturghie despre dragoste, spunând că Maica Domnului este ea însăși...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...