Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale.

Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși.

S-a născut la 26 martie 1949 la Lausanne, Elveția. Este prima fiica a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a României. Majestatea Sa este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia. Ea a urmat școala în Italia, Elveția, apoi în Marea Britanie, la un internat. S-a întors în Elveția la vârsta de 14 ani, unde a urmat Liceul Francez și s-a îndrăgostit de filosofie, fiind una din materiile preferate în timpul liceului. După terminarea liceului, a susținut bacalaureatul francez, iar apoi a petrecut un an în Italia, alături de bunica sa Regina Mamă Elena, la Vila Sparta, care a încurajat-o să meargă la Universitatea din Edinburgh.

Între 1974 și 1983, Alteța Sa Regală a activat ca cercetator în cadrul mai multor universități britanice, specializându-se în sociologie medicală și sănătate publică. A lucrat apoi pentru agenții din cadrul Națiunilor Unite, în special OMS și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Proiecte sociale în domeniul sănătății publice în care s-a implicat a purtat-o în toate colțurile lumii, în Africa și America Latină. Principesa a luat astfel contact cu suferințele și neajunsurile comunităților defavorizate. Experiența aceasta va reprezenta începutul unui drum în slujba umanității, pe care îl urmează până astăzi.

Imediat după Revoluția din 1989, Principesa Margareta și sora sa, Principesa Sofia au ajutat cu pachete cu alimente, haine și medicamente pentru cei răniți. Margareta a intrat pentru prima dată în țară pe 18 ianuarie 1990, după mai bine de 40 de ani trăiți în pribegie.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române este Suveranul Ordinelor și Decorațiilor Regale române și a primit Colanul (2017) și Marea Cruce al Ordinului Carol I (1996), Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011), Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), titlul de Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009) şi Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012). De asemenea, ea este membru de onoare al Academiei Republicii Moldova, Doctor Honoris Causa al Geneva School of Diplomacy, al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara, al Academiei de Studii Economice din Chișinău și al Universității din Pitești.

Majestatea Sa Margareta este președinta Societății Naționale de Cruce Roșie din România, al Fundației Regale Margareta a României, al Fundației Atletismului Românesc (președinte de onoare), al Asociaţiei Casa Majestății Sale și al Fundației Colecția Familiei Regale a României.

Ea este de asemenea cetățean de onoare al județului Cluj, al municipiului Iași, Oraș Regal, și al orașului Soultzmatt (Alsacia, Franța) .

 

Surse:

Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României, Diana Mandache, Editura Litera, 2012

„INTERVIU Principesa Margareta a României despre anii de exil”

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României
Loading
/
Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României...

Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu a fost un tipograf român care s-a remarcat pentru pasiunea sa de a colecționa documente inedite bucovinene. Îi plăcea să adune și să comenteze scrieri literare provenite din zona sa de baștină. Datorită strădaniilor sale, istoricii de astăzi au o...

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu s-a născut în Botoşani la  data de 15 ianuarie 1850, sau după alte surse  s-a născut în Ipotești la data de 20 decembrie 1849. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai părinților Gheorghe și Raluca Eminovici. Tatăl său era căminar și putea oferi copiilor...

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Vermont. S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. A luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae...

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura...