„Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta”

de | aug. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

FOTO: DARIUS ECHIM

„Aiesta ar fi al 21-lea an de când vin la Mănăstirea Nicula”, spune mătușa Ioana Simeria. Are 87 de ani și este din Valea Moldovei, județul Suceava.

Ne întâlnim an de an la hramul mănăstirii. Mereu stă lângă biserica veche de lemn, o înconjoară în coate și-n genunchi și spune rugăciuni. Pentru ea, pentru copii, pentru săteni și pentru toată lumea. Și-n alți ani, dar și acum a cerut să-mi trec numele pe o hârtie ca să pună pomelnic pe la mănăstirile pe unde ajunge. „Auzi, și-acuma vă pun la pomelnic și o să aveți succes și sănătate de la mine!”

E convinsă că doar rugăciunile la Icoana Maicii Domnului o țin în viață și e sănătoasă. „Am știut că a fi strictețe, dar tot am venit, nu pot sta departe de mănăstire. Frumusețea acestui loc și Icoana Maicii Domnului mă scot din casă și mă aduc aici, la Nicula. Iconița Maicii Domnului mi-o dăruit sănătate pentru că este făcătoare de minuni și vindecătoare de boli. An de an îi mulțumesc Maicii Domnului că îmi dă sănătate, că mă pot spăla și hrăni cu mâinile astea…”, spune bătrâna.

În acest an, bunica Ioana e mânhită că nu a reușit să se atingă de icoană. „Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta. N-am putut pentru că Dumnezeu a dat boala asta, tot din pricina noastră…”

Ca-n fiecare an, își petrece nopțile la mănăstire, sub cerul liber. „Azi noapte mi-a fost un pic frig, n-am avut nici pătură, dar m-am plimbat și eu în zori de ziuă prin curte. A trecut.”

Ne despărțim și-i spun că ne vedem la anul. „Dacă o să mai pot veni, Dumnezeu știe. Îs bătrână, am 87 de ani, la ce să mă aștept?”, spune râzând.

Ultimele articole

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

La data de 29 iulie 1912, într-o mică comună din vecinătatea Bucureștiului, vede lumina zilei Nicu-Aurelian Steinhardt, viitorul scriitor, critic literar și duhovnic de excepție. Mediul familial în care acesta a crescut a fost unul propice unei frumoase dezvoltări,...

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Gavriil (Kazasis), Bătrânul athonit: „Călugării adevăraţi sunt virtuoşi, smeriţi cu gândul şi lucrând în tăcere mierea faptelor bune. Fără a deranja pe nimeni, se mulţumesc cu modestele meşteşuguri manuale şi dăruiesc chiar şi săracilor puţinul pe care-l au”. „Sărăcia...

Biserica din Negreni, resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Biserica din Negreni, resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 13 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din...