„Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta”

de | aug. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

FOTO: DARIUS ECHIM

„Aiesta ar fi al 21-lea an de când vin la Mănăstirea Nicula”, spune mătușa Ioana Simeria. Are 87 de ani și este din Valea Moldovei, județul Suceava.

Ne întâlnim an de an la hramul mănăstirii. Mereu stă lângă biserica veche de lemn, o înconjoară în coate și-n genunchi și spune rugăciuni. Pentru ea, pentru copii, pentru săteni și pentru toată lumea. Și-n alți ani, dar și acum a cerut să-mi trec numele pe o hârtie ca să pună pomelnic pe la mănăstirile pe unde ajunge. „Auzi, și-acuma vă pun la pomelnic și o să aveți succes și sănătate de la mine!”

E convinsă că doar rugăciunile la Icoana Maicii Domnului o țin în viață și e sănătoasă. „Am știut că a fi strictețe, dar tot am venit, nu pot sta departe de mănăstire. Frumusețea acestui loc și Icoana Maicii Domnului mă scot din casă și mă aduc aici, la Nicula. Iconița Maicii Domnului mi-o dăruit sănătate pentru că este făcătoare de minuni și vindecătoare de boli. An de an îi mulțumesc Maicii Domnului că îmi dă sănătate, că mă pot spăla și hrăni cu mâinile astea…”, spune bătrâna.

În acest an, bunica Ioana e mânhită că nu a reușit să se atingă de icoană. „Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta. N-am putut pentru că Dumnezeu a dat boala asta, tot din pricina noastră…”

Ca-n fiecare an, își petrece nopțile la mănăstire, sub cerul liber. „Azi noapte mi-a fost un pic frig, n-am avut nici pătură, dar m-am plimbat și eu în zori de ziuă prin curte. A trecut.”

Ne despărțim și-i spun că ne vedem la anul. „Dacă o să mai pot veni, Dumnezeu știe. Îs bătrână, am 87 de ani, la ce să mă aștept?”, spune râzând.

Ultimele articole

Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Introducere Vindecarea frigurilor soacrei lui Petru a fost urmată de o adevărată serie de tămăduiri. În Betsaida se răspândise vestea că un mare tămăduitor a poposit în satul lor. Ca atare, toată lumea s-a bulucit la ușa pescarului devenit apostol. Unii voiau să-L...

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...

Școala din Plopiș va purta numele arhiepiscopului Justinian Chira

Școala din Plopiș va purta numele arhiepiscopului Justinian Chira

Fundația „Arhiepiscopul Justinian” va cere oficial primăriei comunei Șișești, din județul Maramureș, ca școala generală din satul Plopiș, în care s-a născut și a copilărit Părintele Arhiepiscop Justinian Chira, să poarte numele ierarhului. Demersul a fost inițiat de...