„Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta”

de | aug. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

FOTO: DARIUS ECHIM

„Aiesta ar fi al 21-lea an de când vin la Mănăstirea Nicula”, spune mătușa Ioana Simeria. Are 87 de ani și este din Valea Moldovei, județul Suceava.

Ne întâlnim an de an la hramul mănăstirii. Mereu stă lângă biserica veche de lemn, o înconjoară în coate și-n genunchi și spune rugăciuni. Pentru ea, pentru copii, pentru săteni și pentru toată lumea. Și-n alți ani, dar și acum a cerut să-mi trec numele pe o hârtie ca să pună pomelnic pe la mănăstirile pe unde ajunge. „Auzi, și-acuma vă pun la pomelnic și o să aveți succes și sănătate de la mine!”

E convinsă că doar rugăciunile la Icoana Maicii Domnului o țin în viață și e sănătoasă. „Am știut că a fi strictețe, dar tot am venit, nu pot sta departe de mănăstire. Frumusețea acestui loc și Icoana Maicii Domnului mă scot din casă și mă aduc aici, la Nicula. Iconița Maicii Domnului mi-o dăruit sănătate pentru că este făcătoare de minuni și vindecătoare de boli. An de an îi mulțumesc Maicii Domnului că îmi dă sănătate, că mă pot spăla și hrăni cu mâinile astea…”, spune bătrâna.

În acest an, bunica Ioana e mânhită că nu a reușit să se atingă de icoană. „Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta. N-am putut pentru că Dumnezeu a dat boala asta, tot din pricina noastră…”

Ca-n fiecare an, își petrece nopțile la mănăstire, sub cerul liber. „Azi noapte mi-a fost un pic frig, n-am avut nici pătură, dar m-am plimbat și eu în zori de ziuă prin curte. A trecut.”

Ne despărțim și-i spun că ne vedem la anul. „Dacă o să mai pot veni, Dumnezeu știe. Îs bătrână, am 87 de ani, la ce să mă aștept?”, spune râzând.

Ultimele articole

181.145 lei și un aparat de monitorizare, donația Arhiepiscopiei Clujului pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca | Comunicat de presă

181.145 lei și un aparat de monitorizare, donația Arhiepiscopiei Clujului pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca | Comunicat de presă

În aceste zile de mare încercare avem nevoie unii de alții și cu toții laolaltă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar și de fapte concrete care să îi ajute pe cei care se luptă sau sunt afectați de această pandemie de coronavirus, care nu a ocolit nici țara...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....