„Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta”

de | aug. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

FOTO: DARIUS ECHIM

„Aiesta ar fi al 21-lea an de când vin la Mănăstirea Nicula”, spune mătușa Ioana Simeria. Are 87 de ani și este din Valea Moldovei, județul Suceava.

Ne întâlnim an de an la hramul mănăstirii. Mereu stă lângă biserica veche de lemn, o înconjoară în coate și-n genunchi și spune rugăciuni. Pentru ea, pentru copii, pentru săteni și pentru toată lumea. Și-n alți ani, dar și acum a cerut să-mi trec numele pe o hârtie ca să pună pomelnic pe la mănăstirile pe unde ajunge. „Auzi, și-acuma vă pun la pomelnic și o să aveți succes și sănătate de la mine!”

E convinsă că doar rugăciunile la Icoana Maicii Domnului o țin în viață și e sănătoasă. „Am știut că a fi strictețe, dar tot am venit, nu pot sta departe de mănăstire. Frumusețea acestui loc și Icoana Maicii Domnului mă scot din casă și mă aduc aici, la Nicula. Iconița Maicii Domnului mi-o dăruit sănătate pentru că este făcătoare de minuni și vindecătoare de boli. An de an îi mulțumesc Maicii Domnului că îmi dă sănătate, că mă pot spăla și hrăni cu mâinile astea…”, spune bătrâna.

În acest an, bunica Ioana e mânhită că nu a reușit să se atingă de icoană. „Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta. N-am putut pentru că Dumnezeu a dat boala asta, tot din pricina noastră…”

„Am plâns în fața Icoanei Maicii Domnului pentru că nu am putut-o săruta”

Ca-n fiecare an, își petrece nopțile la mănăstire, sub cerul liber. „Azi noapte mi-a fost un pic frig, n-am avut nici pătură, dar m-am plimbat și eu în zori de ziuă prin curte. A trecut.”

Ne despărțim și-i spun că ne vedem la anul. „Dacă o să mai pot veni, Dumnezeu știe. Îs bătrână, am 87 de ani, la ce să mă aștept?”, spune râzând.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Rusalii

În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 1 august 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Cultul Maicii Domnului

Cultul Maicii Domnului

Tema catehezei de azi, despre Cultul Maicii Domnului, este o continuare firească a temelor precedente, pe o linie liturgică ascendentă: Cultul Sfinților, al Sfintelor Moaște, al Sfinților Îngeri… După cum se cunoaște, cultul Bisericii este structurat pe o scară...

Caracterele oamenilor diferă

Caracterele oamenilor diferă

Bătrânul Iosif: „Sufletele suave ascultă uşor, pe când cele dârze se chinuie să se supună. Se deosebesc între ele ca şi bumbacul de fier! Bumbacul are nevoie doar de un cuvânt, pe când fierul are nevoie de focul şi de cuptorul patimilor pentru a fi prelucrat! Omul cu...

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Nireș

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Nireș

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Nireș, Protopopiatul Dej, prilej cu care a binecuvântat casa...

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul ortodox Român Cluj 1, în frunte cu Părintele Protopop Dan Hognogi au trecut, joi, pragul Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca pentru a dona sânge. Inițiativa a avut-o Părintele Dan Balog, de la Parohia Ortodoxă Răscruci. Ulterior, preoții au...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Pălatca

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Pălatca

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul...