Ample manifestări în Sîngeorz-Băi, la 1 an de la inaugurarea Centrului de tineret

de | iul. 6, 2016 | Actualitatea religioasă

Anul acesta, pe 7 iulie, se împlineşte un an de când a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, ocazie cu care oraşul-stațiune va fi în sărbătoare. În cinstea acestui an vor fi organizate joi, 7 iulie 2016, o serie de manifestări, la care va participa şi Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Ziua de joi, 7 iulie va începe cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din stațiune, urmată apoi de la ora 10.00 de o slujbă de pomenire a părintelui Ioan Bunea, săvârşită de Înaltpreasfințitul Andrei şi preoții prezenți, după care, de la 10.30, în sala multifuncțională a Centrului de tineret va fi evocată personalitatea părintelui Ioan Bunea. Vor vorbi despre viața și activitatea părintelui Bunea ÎPS Andrei, Pr. Prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Pr. Protopop Ioan Dâmbu şi un tânăr teolog, Ionuț Chira, care pregăteşte o lucrare de doctorat pe acest subiect.

Seria de manifestări se va încheia cu un spectacol susținut de tineri din Sîngeorz-Băi dar şi de tinerii prezenți în acea perioadă în tabără.

 Pr. Paul Gavriloaie, Director al Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi

Ultimele articole

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Duminică, 28 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fildu de Mijloc, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit luni, 29 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte...

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

În perioada 26-28 mai 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR). Programul întâlnirii studențești include sesiuni de lucru,...