Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Ana Ilca Mureșan: Radio Renașterea renaște în suflete bucuria, dorul și rădăcina satului

Ana Ilca Mureșan: Radio Renașterea renaște în suflete bucuria, dorul și rădăcina satului

La mulți ani, Radio Renașterea!

Radio Renașterea nu putea fi înființat decât primăvara — și vine de la a renaște. Eu așa simt. Acum, fiind în natură când transmit acest mesaj, simt că renasc, dar mai simt că renasc și de câte ori mă bucur de aprecierea voastră, a ascultătorilor dragi.

Când spun Radio Renașterea, spun acasă, pentru că sunt recunoscută de voi după cum am simțit prin dorul, bucuria și amarul vieții, de câte ori acestea s-au așezat în cântec.

Prin cântecul izvorât de pe dealurile satului, din poienile pădurilor, din firul de iarbă, toate își păstrează rădăcina, așa ca și omul. Vremurile nu i-o pot distruge, pentru că prin ea, prin rădăcină, curge seva veșniciei satului.

Fiți părtași la păstrarea și promovarea spiritului satului, pentru că, dacă nu noi, cei care am trăit acolo, atunci cine să o mai facă?

Trebuie să fim conștienți că putem pune umărul pentru a transmite copiilor și nepoților noștri mesajul că trebuie să fie mândri de rădăcinile lor, de cântecele și jocurile noastre, pe care le-au zis cu atâta drag și frumos oamenii cu har și ceterașii satului.

Mulțumim Radio Renașterea, realizatorilor și ascultătorilor, pentru că, așa cum spune o vorbă, „tună și-adună”, aș spune că, prin intermediul Radio Renașterea, „sună și ne adună”.

Așa că sunați, dragii mei, și ne adunați, ca să ne regăsim mai ușor, să ne recunoaștem prin cântecul nostru frumos.

La mulți ani tuturor încă o dată — ascultătorilor, realizatorilor — sănătate și spor în toate!

La mulți ani, Radio Renașterea! Și mulțumim încă o dată pentru că ești!”

Ana Ilca Mureșan
Interpretă de muzică populară

DISTRIBUIE