În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată privind religia şi Biserica şi o voinţă clară. Discursul inaugural al noului arhiepiscop aducea nuanţe încurajatoare privind autonomizarea religiei şi revigorarea Bisericii după „adaptările” pe care le-a acceptat în deceniile anterioare. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania îşi punea atunci acţiunea, ca ierarh, sub deviza legării culturii şi credinţei. Tema ce devenise crucială în reflecţiile teologilor şi filosofilor de referinţă ai timpului – cea a readucerii lui Dumnezeu în reprezentările culturii timpului nostru – era asumată explicit şi convingător de noul întâi stătător de la Cluj. Ulterior, acţiunea sa a lăsat multe urme, inclusiv în organizarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă, în viaţa culturală şi religioasă din eparhie, în iniţiative de fondare culturală şi socială.

Din martie1993, devenind rector al Universităţii Babeş-Bolyai, am avut ocazia unei cooperări continue cu Înalt Prea Sfinţia Sa. În fapt, Arhiepiscopia şi Universitatea erau nu numai cele mai profilate instituţii din capitala culturală a Transilvaniei, dar şi cele care purtau, la rândul lor, răspunderea istorică în ceea ce priveşte evoluţiile din jur.

Cooperarea cu Bartolomeu Anania s-a orientat la început spre înfăptuiri solide, durabile şi spre punerea în mişcare a energiilor existente. A fost – pot confirma – o cooperare între oameni maturi, cu puncte de vedere personale puternice şi cu disponibilitatea de a le promova energic, oameni atât de maturi încât fiecare accepta argumentul eventual mai bun al celuilalt.

Am conlucrat cu arhiepiscopul Bartolomeu Anania în orientarea – conform reglementărilor instituţionale de după 1989, privind facultăţile de teologie – Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Aici, în această facultate, aveam cel mai ridicat procent de cadre didactice cu studii în universităţi de referinţă (Erlangen, Heidelberg, Londra, Regernsburg, Strasbourg etc.) şi, cu aceasta, de personalităţi sensibile la standardele internaţionale de performanţă. Înalt Prea Sfinţia Sa a evaluat potenţialul şi a impus rigori de autenticitate religioasă, de randament intelectual, de relevanţă culturală. A fost un om opus explicit dictoanelor prea mult în curs la noi în ţară: „aranjamentul bate regulamentul!” sau „merge şi aşa!” sau „să ne vedem de treabă, căci poate fi şi mai rău!”, preferând curajul, propria prelucrare a datelor situaţiei, angajarea, verticalitatea morală şi umană. De aceea, de pildă, nu numai personalităţile vieţii publice, dar şi patriarhii, cardinalii, mitropoliţii care au vizitat Universitatea Babeş-Bolyai, la invitaţia acesteia, au căutat să-l întâlnească, iar interacţiunile Facultăţii de Teologie Ortodoxă cu lumea creştină, ortodoxă, catolică, protestantă, cu lumea iudaismului, s-au extins continuu, mai mult decât în oricare facultate teologică din ţară, în acei ani.

În 1993, se mai credea în diferite cercuri internaţionale că Transilvania ar putea fi teren de confruntare etnică. Universitatea Babeş-Bolyai şi-a asumat deliberat, ca instituţie de prim plan din arcul Carpaţilor, să-şi aducă contribuţia conciliatoare specifică unei universităţi. În cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, cele patru facultăţi de teologie – Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică, Reformată – împreună cu celelalte forţe intelectuale, au contribuit, fiecare, la atmosfera ecumenică veritabilă, deloc de faţadă, care a marcat municipiul, regiunea şi chiar mai mult. Este un merit al arhiepiscopului Bartolomeu Anania că, la rândul său, a îndrumat Biserica majoritară şi facultatea ce o reprezenta pe calea unui ecumenism înţeles şi asumat în profunzime – drept conciliere creştină, dialog, care nu înseamnă, totuşi, sincretism sau confuzie.

Odată cu venirea lui Bartolomeu Anania pe scaunul arhiepiscopiei ortodoxe de Cluj, Biserica trebuia încă să-şi afirme autonomia instituţională după contrângerile ce o slăbiseră înainte de 1989. Cu suverană cunoaştere a mecanismelor, având şi beneficiul multor ani petrecuţi în S.U.A., noul arhipăstor a profilat Biserica drept instituţie care participă din plin la viaţa cetăţii, fără a-şi plia, însă, evaluările la oportunităţile şi presiunile timpului, ştiind foarte bine că reperul Bisericii este mai adânc decât orice reper pământesc – anume, mântuirea oamenilor conform Evangheliilor. El a îndemnat – desigur şi ca fost student la Medicină şi Conservator – la interacţiunea Teologiei cu ştiinţele şi artele. În acelaşi timp, precum în proza, poezia şi teatrul său, Bartolomeu Anania a argumentat pentru recunoaşterea în transcendenţă a reazemului ultim al vieţii împlinite a omului şi pentru a face loc credinţei în arhitectura cogniţiei umane.

În viaţa intelectuală a Clujului Bartolomeu Anania a lăsat urme durabile nu doar prin opera sa literară – care va câştiga profil pe măsura trecerii timpului, ca literatură religioasă într-o epocă de convulsii. Monumentala traducere a Bibliei – a şaptea în cultura română – îi completează statura în posteritate. Iar avându-l printre clujeni pe unul dintre traducătorii Bibliei, viaţa intelectuală şi spirituală din jur, în Universitatea şi în afara acesteia, s-a îmbogăţit, direct şi prin implicaţii, în mod nemăsurat.

Sunt multe şi semnificative iniţiative de dezvoltare instituţională pe care le-am putut asuma împreună cu distinşi colegi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, sub înaltul lor patron nemijlocit: crearea secţiei de Artă Sacră, a Centrului de Studii Biblice, a Centrului de Studii Ecumenice, a Centrului de Istorie Bisericească, a Centrului de Bioetică, punerea bazelor Fundaţiei Bartolomeu Anania pentru sprijinirea elevilor şi studenţilor merituoşi, dar nevoiaşi, rămân legate de calma, clarvăzătoarea şi energica susţinere din partea arhiepiscopului Bartolomeu Anania.