Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

de | dec. 23, 2019

Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului eparhial, și-au colindat ierarhii, luni, 23 decembrie 2019, la reședința mitropolitană din Piața Avram Iancu, Cluj-Napoca.

Aceștia au fost primiți de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la reședință, unde l-au colindat. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt duhovnicesc și le-a mulțumit pentru eforturile de zi cu zi depuse spre bunul mers al eparhiei.

Colindătorii au primit daruri și i-au mulțumit chiriarhului pentru grija părintească.

Dupa aceea, angajații, însoțiți de Părintele Mitropolit Andrei, l-au colindat pe Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care, cu bucurie, i-a primit pe colindători la reședința sa. Preasfințitul Vasile i-a binecuvântat și le-a mulțumit pentru că l-au cercetat și în acest an, vestind Nașterea Domnului prin colindele străbune.

Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului eparhial, și-au…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 23 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean...