Vineri, 1 septembrie 2017, de la ora 8,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 8,00, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia sărbătorii Începutului Noului An Bisericesc, a sfinţirii şi înmânării noilor antimise tuturor preoţilor din Eparhie, prezenţi la acest important eveniment.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie
Începutul Noului An Bisericesc a fost cinstit, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, printr-o Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie Arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în fruntea unui mare sobor de preoţi, alcătuit din membrii Permanenţei Eparhiale, cei 8 protopopi, stareţi de mănăstire, ecleziarhul şi slujitori ai Catedralei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Andrei Dan Han pe seama parohiei Asuaju de Jos, Protopopiatul Chioar, iar întru diacon ipodiaconul Răzvan Bogdan Pintea.
Te-Deum
Cu ocazia începerii noului an bisericesc, a fost oficiată slujba Te-Deumului pentru un an bisericesc cu ajutor de la Dumnezeu şi multe împliniri pentru preoţii Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.
Sfinţirea antimiselor
Slujba de sfinţire a antimiselor este un eveniment rar, care se petrece doar când se schimbă chiriarhul locului, în cazul nostru alegerea Preasfinţitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, antimisul fiind obiectul bisericesc fără de care preotul nu poate oficia Sfânta Liturghie. El este alcătuit dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, pe care se află mai multe icoane: în centru – punerea în Mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos, în cele 4 colţuri – cei patru Evanghelişti, ca la Sfânta Masă, jos – Cina cea de Taină, sus – împărtăşirea îngerilor. Specific pentru antimisele înmânate azi gratuit preoţilor este funia maramureşeană, care încadrează antimisul şi icoanele de pe el. Antimisele au fost semnate de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Pe ele este trecută data sfinţirii, sfântul locaş căruia i se înmânează, hramul acestuia şi localitatea. Ele au culoarea vişinie.
Antimisele înmânate preoţilor au fost în număr de 574, pentru parohii, mănăstiri, capele, unde există preoţi şi oficiază Sfânta Liturghie. Fiecare biserică a primit câte un antimis, iar mănăstirile două, al doilea folosindu-se cu ocazia hramului.
„Începutul anului nou bisericesc aduce în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului o mare binecuvântare şi o mare bucurie, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Aşa cum este rânduiala Bisericii noastre Ortodoxe, după plecarea dintre noi a unui chiriarh şi alegerea succesorului, sunt înnoite şi schimbate toate antimisele semnate de noul chiriarh. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reuşit, după plecarea Înaltpreasfinţitului Justinian din mijlocul nostru şi alegerea noastră ca succesor, în timpul care s-a scurs de atunci, să concepem, să imprimăm şi să confecţionăm, după toată rânduiala Bisericii noastre, noile antimise. Am socotit că începutul Anului Nou bisericesc este cel mai potrivit prilej să facem din el un eveniment, şi anume, am chemat toată preoţimea din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului de la Altarele de enorie, stareţele şi duhovnicii din Episcopia noastră, ca să participe la Sfânta Liturghie din această zi, care am săvârşit-o împreună cu părinţi din Permanenţa Eparhială, cu protoiereii şi cu câţiva stareţi de mănăstiri în Catedrala Episcopală, după care să sărvârşim slujba de Te-Deum şi sfinţirea noilor antimise, precum şi dăruirea lor către fiecare Altar şi către fiecare slujitor din Episcopia noastră. Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat şi ostenitorilor din Centrul Eparhial, care au lucrat mult ca să pregătească această zi, cu toată conştiinţa şi cu toată responsabilitatea şi, iată, am fost împreună considerând această zi şi ziua preoţimii din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. A fost Catedrala noastră de o frumuseţe fără egal. Peste 500 de sfinţiţi slujitori, alături de noi, soborul slujitor la Sfântul Altar, au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
„Ziua de azi este zi de mare bucurie, de har şi de dar, a afirmat Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”. Bucurie, pentru că în mijlocul nostru a fost Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care a aşezat ca în ziua de astăzi să o zi a harului împreună slujirii. Pentru obştea Catedralei este bucurie, dar şi pentru obştea sfinţiţilor slujitori din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului. Bucurie de slujire, har de împărtăşire cu Hristos Domnul cel dătător de viaţă, dar şi de dar prin ceea ce s-a săvârşit, sfinţirea sfintelor antimise pentru sfintele altare din Episcopia noastră.
„După 27 de ani schimbăm antimisele în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, a precizat Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar administrativ. Este un arc peste timp. Acum 27 de ani eram în cadrul Eparhiei noastre 342 de preoţi. Astăzi ne-am înmulţit. Suntem peste 550 de preoţi, întrucât s-au ridicat 130 de Altare noi. Dacă acum 27 de ani aveam o singură mănăstire cu obşte, şi anume Mănăstirea Rohia, acum avem 40 de vetre monahale. Au apărut bisericile din penitenciare, paraclisele din spitale, din unităţile de jandarmi şi unităţile militare.”
Andrei Fărcaş