Anton Cehov – principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX

Unul dintre cei mai mari dramaturgi, povestitori și medici ruși. Acesta a fost Anton Cehov.

S-a născut la 17/29 ianuarie 1860, la Taganrog, Gubernia Ekaterinoslav, un oraş-port la Marea Azov, părinţii săi fiind Pavel Egorovici, un negustor care deținea o băcănie, şi Evghenia Iakovlevna (Morozova), fiica unui negustor de pânzeturi.

În povestirile sale regăsim ușor portretele ipocriziei tatălui sau, dar și calitățile de mare povestitoare ale mamei.Anton a mai avut o soră, Maria şialţi trei fraţi, Alexander, Nikolai şiMikhai.

Acesta a frecventat scurtă vreme o şcoală locală grecească iar după aceea a fost admis în gimnaziul (liceul) orăşenesc, unde a rămas timp de 10 ani. Aici a primit cea mai bună educaţie disponibilă în mod obişnuit la vremea respectivă – riguroasă, dar lipsită de imaginaţie, bazată pe clasicii greci şi latini.

După ce tatăl său a ajuns la faliment și după ce s-a mutat cu restul familiei la Moscova pentru a-şi încerca din nou norocul, Anton s-a întreţinut din meditaţiile date elevilor din clasele mai mici.

În 1879 el s-a alăturat familiei sale în Moscova și s-a înscris imediat la Facultatea de Medicină.După ce a finalizat-o, Anton a devenit medic.

În anul 1880, el a debutat cu povestirea “Scrisoare către un vecin savant”, publicată în revista Strekoza. În anii care au urmat a colaborat cu mai multe reviste, timp în care a publicat povestiri, scenete sau parodii.

Anton a impresionat prin stilul său sincer, fără victimizări și a mărturisit în repetate rânduri, că acesta scrie doar pentru a-și putea întreține familia.

„ Sunt un om cu familie, fără avere. Am nevoie de bani și Divertismentul îmi plătește zece copeici rândul. Nu-mi pot permite să câștig mai puțin de 150-180 ruble pe lună, altfel dau faliment” acestea sunt cuvintele lui Cehov din anul 1884, regăsite într-o scrisoare.

În anul 1890, Anton a realizat o călătorie de 11 săptămâni, pentru un recensământ, pe insula penitenciară Sahalin. Aici a avut parte de o experiență care și-a pus o puternică amprentă asupra sa și a devenit sursa de inspiraţie pentru volumul „Insula Sahalin” (care a fost publicat în anul 1893) – un impresionant studiu pe marginea crimei şi a pedepsei şi un reportaj excelent, nemilos şi nepărtinitor.

După această experiență, Cehov s-a dedicat din ce în ce mai mult activităților filantropice, unde a contribuit financiar la construirea mai multor școli.

Cehov a fost bun prieten cu Tolstoi, care i-a reproșat acestuia, de mai multe ori, cum că povestirile și personajele sale nu au nicio finalitate, niciun răspuns mulțumitor la problemele epocii. Însă tot Cehov declara că „un scriitor ar trebui să ridice întrebări, nu și să răspundă la ele”.

După ce starea sa de sănătate a devenit tot mai șubredă, Anton Pavlovici Cehov a muritîn luna iulie 1904, la doar 44 de ani.

Regizori mari de teatru din România precum Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor, au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.

 

SURSE:

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-lui-cehov

https://life.ro/cele-mai-frumoase-citate-de-anton-cehov-inspiratia-dupa-care-te-poti-ghida-in-viata/

https://www.britannica.com/biography/Anton-Chekhov

http://www.theatrehistory.com/russian/chekhov001.html

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Anton Cehov - principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX
Loading
/
Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul De aici în eternitate. Acesta a fost bine-cunoscutul Frank...

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess. S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit...

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi...

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone. Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane...