Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. Acesta a fost Antonio Lucio Vivaldi.

S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a fost hirotonit preot la vârsta de 25 de ani. A fost atins de o maladie cronică despre care s-ar fi presupus că era astm. El s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului.

A fost numit profesor (instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720) . Compozitorul a rămas fidel acestei funcții până în 1740.

Cu toate că avea această maladie, Vivaldi a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor la Roma, în 1722 şi 1724, unde a cântat în faţa Papei; cu siguranţă la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creaţiei sale; la Florenţa, Praga şi la Viena, unde a murit, uitat de prieteni şi de rude. El a obținut un mare succes cu muzica sa vocală sacră. Un alt domeniu de efort nou pentru el a fost deschis atunci când prima sa operă, Ottone in villa , a fost produs în Vicenza. Întorcându-se la Veneția, Vivaldi a intrat imediat în activitatea operistică în rolurile gemene de compozitor și impresar.

Cele mai cunoscute dintre concertele sale sunt cele patru concerte pentru vioară, numite „Anotimpurile” (1725) .

La Ospedale della Pietà, acesta a înfiinţat o orchestră de fete (devenită celebră în întreaga Europă) şi a compus intens pentru concertele publice pe care aşezământul le oferea duminica. Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (din această cauză, dușmanii lui au început  să răspândească bârfe) .

Concertele sale se caracterizează prin echilibrul formei, robusteţea ritmului, lirismul şi varietatea temelor, concentrarea uimitoare a mijloacelor şi eleganţa stilistică. Opera lui Vivaldi, (aproape 500 de concerte) , a influenţat compozitorii ulteriori, inclusiv Johann Sebastian Bach. Printre lucrările elaborate se numără: 45 opere, 2 oratorii, peste 100 de cantate, arii şi serenade, aproape 40 de lucrări de muzică sacră, peste 470 de concerte şi simfonii.

A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite (inflamaţie internă) şi a fost înmormântat în cimitirul spitalului.

 

Surse:

https://muzicaclasica.weebly.com/antonio-vivaldi.html

https://www.radiofrance.fr/personnes/antonio-vivaldi

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian
Loading
/
Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost...

Viața Sfântului Nicolae Cabasila

Viața Sfântului Nicolae Cabasila

Născut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se trăgea, prin tatăl său, din familia Chamaetos; a adoptat însă, mai târziu, numele de familie al mamei sale: Cabasila, familie veche și renumită. Încă din tinerețea sa, a primit învațătura spirituală de la...

Viața Părintelui Paisie Olaru

Viața Părintelui Paisie Olaru

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul îngeresc al călugăriei. În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost...

Când începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Când începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe în data de 12 iunie și va avea o durată de 17 zile. Durata postului este schimbătoare în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți anual pe data de 29 iunie. Anul...