Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. Acesta a fost Antonio Lucio Vivaldi.

S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a fost hirotonit preot la vârsta de 25 de ani. A fost atins de o maladie cronică despre care s-ar fi presupus că era astm. El s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului.

A fost numit profesor (instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720) . Compozitorul a rămas fidel acestei funcții până în 1740.

Cu toate că avea această maladie, Vivaldi a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor la Roma, în 1722 şi 1724, unde a cântat în faţa Papei; cu siguranţă la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creaţiei sale; la Florenţa, Praga şi la Viena, unde a murit, uitat de prieteni şi de rude. El a obținut un mare succes cu muzica sa vocală sacră. Un alt domeniu de efort nou pentru el a fost deschis atunci când prima sa operă, Ottone in villa , a fost produs în Vicenza. Întorcându-se la Veneția, Vivaldi a intrat imediat în activitatea operistică în rolurile gemene de compozitor și impresar.

Cele mai cunoscute dintre concertele sale sunt cele patru concerte pentru vioară, numite „Anotimpurile” (1725) .

La Ospedale della Pietà, acesta a înfiinţat o orchestră de fete (devenită celebră în întreaga Europă) şi a compus intens pentru concertele publice pe care aşezământul le oferea duminica. Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (din această cauză, dușmanii lui au început  să răspândească bârfe) .

Concertele sale se caracterizează prin echilibrul formei, robusteţea ritmului, lirismul şi varietatea temelor, concentrarea uimitoare a mijloacelor şi eleganţa stilistică. Opera lui Vivaldi, (aproape 500 de concerte) , a influenţat compozitorii ulteriori, inclusiv Johann Sebastian Bach. Printre lucrările elaborate se numără: 45 opere, 2 oratorii, peste 100 de cantate, arii şi serenade, aproape 40 de lucrări de muzică sacră, peste 470 de concerte şi simfonii.

A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite (inflamaţie internă) şi a fost înmormântat în cimitirul spitalului.

 

Surse:

https://muzicaclasica.weebly.com/antonio-vivaldi.html

https://www.radiofrance.fr/personnes/antonio-vivaldi

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian
Loading
/
Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...

Mareșalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861-27 august 1943)

Mareșalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861-27 august 1943)

Personalitatea zilei de 27 august este renumitul mareșal Constantin Prezan. Acesta s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu, aflată în prezent în județul Dâmbovița. Constantin Prezan a fost un militar de elită, erou al Marelui Război de Reîntregire...

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Nicula

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Nicula

Anonimatul în care Nicula părea cufundată a fost sfărâmat în anul 1699, când Icoana Maicii Domnului a lăcrimat între 15 februarie - 12 martie a anului respectiv. Toate izvoarele istorice sunt în concordanță atunci când atribuie icoana preotului Luca din Iclod[2], iar...