„Anul omagial al satului românesc”, marcat la Școala Gimnazială Borșa

de | mai 11, 2019

În Anul omagial al satului românesc, la Şcoala Gimnazială Borșa din județul Cluj, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Borșa, Primăria și Consiliul local, se desfășoară o serie de activități, în vederea promovării patrimoniului cultural local.

Astfel joi, 09 mai 2019, într-o atmosferă de sărbătoare, instituția de învățământ a fost gazda unei întâlniri a bibliotecarilor și responsabililor din cadrul Centrelor de documentare și informare din județ. Această întâlnire a deschis ciclul de manifestări intitulate „Iubim satul românesc”. Au luat parte peste 60 de cadre didactice, inspectori de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, alături de întreaga conducere a Casei Corpului Didactic.

După cuvântul de bun venit adresat de directorul scolii, prof. Paul Ciprian Varga, oaspeții  au vizitat Centrul de documentare și informare, unde a fost lansat volumul „Am regăsit copilăria-Memorial nostalgic”, scris de Alexandru Bochiș, fiu al satului, plecat din comunitate de peste 50 de ani și stabilit în Arad. Cartea a fost prezentată de  directorul școlii, care a accentuat rolul pe care l-a jucat satul tradițional în formarea generațiilor, dar și al Bisericii în viața curată a localnicilor. La eveniment a fost prezent  și a vorbit pe această temă preotul  paroh Septimiu Chiciudean, alături de preotul Valentin Bochiș, fiu al satului Borșa.

Apoi a fost vizitat Muzeul Istoric și Etnografic din cadrul Școlii Gimnaziale, realizat de profesorul Paul Ciprian Varga, muzeu ce conține, pe lângă elemente de etnografie și folclor, icoane și obiecte bisericești. „Muzeul urmează să fie inaugurat în viitorul apropiat,  în prezența Arhiepiscopului și Mitropolitului Clujului,  IPS Andrei, când va fi lansată și monografia localității”, a precizat directorul scolii, prof. Paul Ciprian Varga.

Activitatea s-a încheiat la Căminul cultural, unde cei prezenți au avut ocazia să vadă o colecție de aproape o sută de cuverturi tradiționale,  adunate și expuse cu bunăvoința sătencelor și la îndemnul preotului satului Borșa. Totodată, gazdele au pregătit oaspetilor mâncăruri tradiționale, iar întreaga audiență s-a bucurat de un moment muzical instrumental, susținut de acordeonistul  Alexandru Tămaș, fiu al satului.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...