Aparatură robotizată destinată recuperării medicale și lucrări pentru modernizarea infrastructurii, la Spitalul de Recuperare

de | mart. 15, 2024

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a prezentat joi, 14 martie a.c., la Spitalul Clinic de Recuperare, o serie de proiecte de succes, cu finanțare europeană, derulate la nivelul instituției sanitare de către forul administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vorbim, în acest caz, despre trei investiții extrem de importante pentru creșterea calității actului medical, cu atât mai mult cu cât unitatea noastră sanitară este singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul din cele doar două din țară. Strict în ultimii opt ani am investit peste 11 milioane de euro, bani europeni și de la Consiliul Județean, în acest spital de elită la nivel național. Vom continua să acordăm tot sprijinul necesar dezvoltării și extinderii paletei de servicii oferite de spital, astfel încât procedurile de examinare, diagnosticare și tratare a pacienților să fie efectuate în cele mai bune condiții. Desigur, în tot acest demers, tehnologiile și dotările ultramoderne, de ultimă generație, au și vor continua să aibă un rol esențial.”

Una dintre investițiile aflate în derulare este proiectul european gestionat de forul administrativ județean, care vizează dotarea Ambulatoriului instituției spitalicești cu 37 de aparaturi medicale și sisteme robotizate de recuperare, inclusiv o cameră hiperbară, cu dotările aferente și tehnologie de înaltă performanță. În această etapă, Consiliul Județean Cluj a finalizat recepția primelor 25 de aparaturi, pentru celelalte dotări procedura de achiziție fiind în derulare, respectiv în curs de lansare.

Valoarea celor 25 de noi echipamente medicale și aparaturi robotice, achiziționate de forul administrativ județean prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este de 10.010.800 lei, la care se adaugă T.V.A.. Printre dotările livrate și puse în funcțiune în Ambulatoriul unității sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj se numără un ecograf 4D, un sistem robotizat pentru mers, un sistem robotizat pentru susținerea pacienților în mers și redobândirea echilibrului, un sistem pentru realitate virtuală și tele-recuperarea deficiențelor neuromotorii și muculoscheletale, un sistem robotic pentru reeducarea mâinii, cotului și umărului, dar și un aparat de terapie nanopulse și un aparat de terapie shockwave focalizat.

Un alt proiect european al Consiliului Județean Cluj, care urmează să fie implementat, este cel care vizează reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare. Investiția are o valoare totală de 16.259.939,49 lei, cu T.V.A. inclus, proiectul fiind depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Printre lucrările care vor fi realizate se numără reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, înlocuirea instalației termice interioare, dotarea cu ventiloconvectoare care vor asigura confortul termic, precum și schimbarea corpurilor termice pentru blocul operator. De asemenea, investiția mai vizează introducerea unui nou sistem de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, instalarea de panouri fotovoltaice ca sistem alternativ de producere a energiei electrice și refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.

O altă investiție finalizată de forul administrativ județean este și proiectul cu finanțare europeană care a avut ca scop creșterea siguranței pacienților internați în singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania. Investiția în valoare de 14.636.570,79 de lei, cu T.V.A. inclus, a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

În cadrul proiectului au fost realizate, pentru corpul A, o infrastructură electrică nouă, o nouă infrastructură de ventilare și tratare a aerului și o infrastructură de fluide medicale nouă. Totodată, a fost instalat un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen, precum și un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu.

Spitalul Clinic de Recuperare este una dintre cele mai prestigioase și emblematice unități spitalicești clujene și o recunoscută bază de învățământ medical. Anual, personalul unității sanitare desfășoară actul medical în beneficiul unui număr mediu de 12.000 de pacienți spitalizați pe cele 403 paturi şi aproximativ 36.000 de pacienți tratați ambulatoriu. Dintre aceștia, o parte însemnată provin din alte județe ale țării.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni, iunie – iulie a examenului național de bacalaureat 2024, sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfășura potrivit următorului calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competențelor...

Festivalul Alimentului, la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în 7 iunie 2024, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campus, a XI-a ediție a Festivalului Alimentului, eveniment ce aduce în prim-plan talentele și abilitățile...

Înscrieri pentru Bootcamp STS 2024

Înscrieri pentru Bootcamp STS 2024

Serviciul de Telecomunicații Speciale anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia ediție a Bootcamp STS, școala de vară IT&C dedicată studenților din facultățile cu profil tehnic din România, din anii II și III. Evenimentul se va desfășura și în acest an...