Evanghelia zilei: Mt 9, 36 – 10, 8
În vremea aceea, văzând Iisus mulţimile de oameni, I s-a făcut milă de ei, căci erau necăjiţi şi părăsiţi ca oile care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Deci, rugaţi pe Domnul secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său. Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată afară şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, numit Petru şi Andrei fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul; Iacov al lui Alfeu şi Levi, numit Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, acela care L-a vândut. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, povăţuindu-i şi zicându-le: în căile păgânilor să nu mergeţi şi în oraş de samarineni să nu intraţi; ci mai mult mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Pe unde veţi merge, propovăduiţi şi spuneţi că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei bolnavi, curăţiţi pe cei leproşi, pe cei morţi înviaţi, pe demoni scoate ţi-i afară; în dar aţi luat, în dar să daţi.
Apostolatul iubirii
La începutul activităţii Sale publice, Mântuitorul şi-a ales din mulţime un grup de doisprezece ucenici, cu scopul de a-i face apostoli. Apostol înseamnă trimis şi desemnează de asemenea o misiune. Primul denumit astfel este chiar Domnul nostru Iisus Hristos. Citim în Evanghelia după Ioan, în capitolul al X-lea, că:
„Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis pe Fiul Său în lume.” (In 10, 36).
Şi tot în Evanghelia după Ioan, în capitolul al III-lea, citim că:
„Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (In 3, 16 – 17).
În acelaşi scop i-a trimis Domnul Hristos, după învierea Sa, pe cei doisprezece discipoli ai Săi. Apostolatul lor va fi de acum înainte o misiune, o poruncă de îndeplinit, căci spune Domnul Hristos:
„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă.” (Mt 28, 19 – 20).
Dar Domnul Hristos înainte de a-i trimite să vestească Evanghelia în toată lumea, i-a trimis mai întâi, în cetăţile Iudeii, într-o misiune de probă. Primind putere să scoată duhurile cele necurate şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă în popor, trebuia ca aceşti doisprezece apostoli să umble doi câte doi, dar numai către oile pierdute ale casei lui Israel. Domnul Hristos le porunceşte:
„În calea păgânilor să nu mergeţi şi în cetate de samarineni să nu intraţi.” (Mt 10, 5),
pentru că, spune Sfântul Evanghelist Ioan:
„Încă nu era dat Duhul Sfânt, căci Iisus încă nu se proslăvise.” (In 7, 39).
Misiunea lor era de a vesti prin viu grai apropierea Împărăţiei cerurilor, iar pentru ca propovăduirea lor să fie „cu putere”, au fost înzestraţi cu darul facerii de minuni: au primit puterea de a-i tămădui pe cei neputincioşi, de a-i învia pe cei morţi, de a-i curăţi pe cei leproşi şi de a-i exorciza, de a scoate afară duhurile necurate.
Numărul 12 aminteşte de cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. De fapt, Apostolii Domnului Hristos sunt în legătură directă cu cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Spune Domnul Hristos că cei doisprezece Apostoli, la înnoirea lumii, atunci când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, vor sta şi ei pe doisprezece tronuri, judecând cele doisprezece seminţii ale lui Israel.[1]
Această alegere a celor doisprezece apostoli arată că Iisus a voit să instituie o comunitate de discipoli, care să confirme istoricitatea şi autenticitatea Evangheliei Sale, atunci când ucenicii Săi o vor propovădui în toată lumea, deci la toate popoarele.
Numele celor doisprezece apostoli ne sunt prezentate fie individual, fie colectiv. Astfel, despre unii ştim mai multe, iar despre alţii mai puţine.
Cei dintâi chemaţi la apostolat sunt două perechi de fraţi: Petru şi Andrei, Iacov şi Ioan. Aceştia erau oameni simpli, pescari din Galileea, care-şi câştigau existenţa prinzând peşte pe Marea Galileii. Chemarea la apostolat a fost pe cât de simplă, pe atât de pătrunzătoare:
„Veniţi după Mine – le spune Domnul Hristos – şi vă voi face pescari de oameni.” (Mt 4, 19).
Cei patru fraţi, dintâi chemaţi, au fost inspiraţi şi (i)luminaţi să părăsească năvoadele lor cu care prindeau peşte şi prin care se identificau drept pescari, pentru a urma un Învăţător care avea putere să „prindă” oameni prin cuvânt şi să aprindă în sufletele lor conştiinţa de Dumnezeu.
Ei răspund chemării imediat. Ne spune Sfântul Evanghelist Matei că aceşti pescari, lăsând mrejele, au mers după Hristos.[2] Deci, în acel timp sau mai bine zis în acea clipă, pescarii L-au urmat pe Hristos.
În Evanghelia după Matei, pe lângă această primă chemare individuală, mai avem menţionată chemarea lui Matei, a celui care a scris Evanghelia. Acesta era vameş, deci făcea parte din acea categorie socială care era blamată de evrei, căci vameşii erau funcţionari evrei în slujba romanilor.
În Evanghelia după Ioan ne sunt prezentate alte două chemări individuale. Este vorba de chemarea lui Filip şi a lui Natanael, care se pare că este unul şi acelaşi cu Bartolomeu.
Despre ceilalţi apostoli nu ştim în ce condiţii L-au urmat pe Mântuitorul. Avem totuşi numele lor. În Noul Testament avem patru referinţe cu numele celor doisprezece apostoli. Astfel, în Evanghelia după Matei, în capitolul al X-lea, în Evanghelia după Marcu în capitolul al III-lea, în Evanghelia după Luca, în capitolul al VI-lea şi în cartea Faptele Apostolilor, în capitolul I, ne sunt prezentate numele celor doisprezece:
„Întâi Simon, cel numit Petru şi Andrei, fratele lui; apoi Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.” (Mt 10, 2 – 4; Mc 3, 16 – 19; Lc 6, 14 – 16; Fapte 1, 13).
După Înălţarea la cer a Domnului Hristos, cei unsprezece Apostoli, au ales în locul apostoliei din care Iuda a căzut pe Matia, ca să meargă în locul lui. Acesta a fost ales dintre cei şaptezeci de ucenici, cu condiţia să fi fost martor al timpului cât a petrecut pe pământ Domnul Hristos, începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat la cer.[3]
Cei şaptezeci de ucenici au fost numiţi şi ei apostoli, în sensul că au fost trimişi şi ei, la fel ca şi cei doisprezece, în misiune de probă, la propovăduire în cetăţile Iudeii.
Demnitatea de apostol o putem avea şi noi astăzi, pentru că şi noi suntem trimişi, la sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii, să ieşim în lume, să-L propovăduim pe Hristos. Deosebirea dintre noi şi cei doisprezece Apostoli este însă una radicală, în sensul că nimeni nu poate avea harisma apostoliei lor, pe care au primit-o direct de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
[1] Mt 19, 28.
[2] Mt 4, 20, 22.
[3] Fapte 1, 21 – 26.
